MUZICA E PENTRU TOȚI ȘI TOATE - ep. 5
Episodul 5
Pentru fiecare dintre noi muzica e altfel
Introducere
Avem nevoie de modele. Puterea exemplului este una din formele fundamentale de educație. Sublimarea sau minimalizarea crează deopotrivă probleme. Putem să acceptăm, oare, un artist de talia lui Ludwig van Beethoven să îl valorizăm corect în condițiile în care pe de-o parte contribuția lui la muzica lumii ăsteia este colosală, dar pe de altă parte profilul lui uman era, ca să fiu elegant, cel puțin controversat? Asta ca o primă raportare, adică și e o întrebare, cât de important e caracterul unui artist atunci când istoria îi judecă, prin oameni, valoarea artistică? E foarte important? E total neimportant? E undeva pe la mijloc? Pe unde mai exact?
Apoi e vorba despre talibanism muzical. Din punctul meu de vedere această expresie se referă la toți aceea care au toleranță zero față de alte genuri muzicale considerate inferioare. Foarte mulți talibani în zonele așa-zis culturale ale muzicii dar nu numai. Oamenii care nu acceptă sau acceptă foarte puțin, de exemplu, faptul că în muzica așa zis ușoară sau în muzica populară românească, sau în zona manelelor ar putea să existe ceea ce dânșii consideră valoare. În opinia mea valoarea nu ține de genul muzical manifestat ci de felul în care performanța a ajuns în sufletele și mințile receptorilor, ascultătorilor, privitorilor, spectatorilor și de contribuția adusă, de plus valoarea lăsată și valorizată în cât mai mult timp.
Majoritatea comentatorilor de muzică și aici nu comentez nivelul lor de cunoștințe pe de-o parte și nici felul în care folosesc acest mobil de comunicare spre atingerea unor interese sau spre consolidarea rolului lor eventual de influencer-i în piața de specialitate, tind să comenteze fenomenul muzical, aproape neglijând total istoria lui mai ales cea veche și foarte veche. Din fericire pentru scormonitorul corect orientat, ca și în alte domenii, istoria fiind de cele mai multe ori repetitivă, ne poate da niște răspunsuri clare în care opinia atunci când este in cantitate exagerată crează jumătăți de măsură de dragul unei democrații mimate sau de dragul unui soi de “politically correct”venit tocmai din acele interese de conjunctură care de obicei face rău adevărului.
Tipuri de receptori
În episoadele trecute am prezentat în linii mari, tipuri de muzicieni, de emițători. De data asta, lafel de plastic și la fel de, poate, inexact, am să vă prezinte diferite tipuri de receptori, de ascultători.
Cel care consumă muzică exclusiv în scop distractiv și ocazional. Pentru el muzica este un suport al bunei dispoziții, ceea ce percepe este, într-o ordine aleatorie, mesajul care este înțeles doar dacă are valențe erotice eventual explicite și/ sau transmisii legate de putere, avere, relații sociale pe care el le poate înțelege sau pur și simplu ceea ce se numește caterincă (vorbe neserioase prin care interlocutorul este ironizat fără să-și dea seama- dex)
Exemple:
- Jaga jaga
Exemple:
- Jaga jaga
- Cucu și pupăza
Include nivelul de la pct. 1, în plus fiind și consumarea muzicii, de obicei a celei cu mesaj de text simplu, direct în care consumatorul se identifică cu personajul, acel tip de consumator de emoții, (deopotrivă consumator de telenovele) fiind mai tot timpul legate de un pachet mai mic sau mai mare de suferințe, mai mereu de aceiași natură, poate preponderent în spațiul feminin unde este și uneori explicit asumat, dar și în spațiul masculin unde chiar daca nu este asumat și eventual reprimat nu înseamnă că nu există. Aici frecvența este ceva mai înaltă, cu toate că recepția este oarecum identică ca la pct.1
- My heart will go on
- Seni Severdim
Este angajat la o multinațională, în sistemul bancar sau în sistemul de asigurări. Are mașină de serviciu. Muncește greu 10-12 ore de luni până joi inclusiv. Vinerea e mai ușoară. Iese în club în fiecare săptămână cu băieții, sau în perechi. Le place mult să danseze. Nu a ratat până acum nici un Untold. Ascultă de obicei, în mașină radio Zu. Îi place la nebunie muzica electronică dar și Inna sau Alexandra Stan
Exemple:
- In and out of love
https://www.youtube.com/watch?v=TxvpctgU_s8&list=PLYOH0T-iL1cUgWtQv5K_RQ_Fq_0kIbAw5
https://www.youtube.com/watch?v=TxvpctgU_s8&list=PLYOH0T-iL1cUgWtQv5K_RQ_Fq_0kIbAw5
- Yalla
- Mami
Este genul de ascultător selectiv și pretențios. Ascultă muzică de când se știe. A ascultat pe marii mari de mult. Îi știe foarte bine. Pe unii dintre ei i-a și reascultat. Acum de o bună bucată de vreme ascultă chestii mai rare, chestii aproape neștiute sau neștiute complet. Poate fi colecționar dar mai rar om de muzică. Mulți oameni de muzică ar fi bine să aibă cultura lui dar din păcate nu-i nici pe departe așa. Aici este vorba de o zonă de ascultare pe care nu o înțelege toată lumea. Sunt exemple nu neapărat general valabile:
- Cyro Baptista
https://www.youtube.com/watch?v=HlCvhgPIeFQ
- Cyro Baptista
https://www.youtube.com/watch?v=HlCvhgPIeFQ
- M. Davis & J. Coltrane
https://www.youtube.com/watch?v=4_z221y8TOs
Și exemplele pot continua, nefiind doar din jazz.
Iată și o altă perspectivă, poate mai dramatizată, poate discutabilă dar după parerea mea vie, luată de pe stradă, ca să zic așa.
Ion era un băiat cuminte. Asculta de părinți, avea note bune la școală. În timp, făcuse deja 12-13-15 ani, își dă seama despre pasiunea lui pentru muzică. Mama lui nu era o ascultătoare înflăcărată, dar taică-su asculta muzicile care îi marcaseră tinerețea. De fapt, Ion așa a crescut. Cu muzică în casă. Și cum pentru un băiat modelul patern, de obicei, este primul mare model în viață, începe și el să asculte muzică în mod constant. Mai întâi “înghite” aproape toată muzica ce cânta prin casă în anii copilăriei mici și care i-a trecut pe la urechi, dar pe care nu o digerase la vremea respectivă. Am uitat să vă spun că datorită pasiunii pentru muzică a tatălui său și din dintr-o ușoară formă de snobism din partea mamei, Ion a luat câțiva ani lecții de pian. N-a reușit niciodată să treacă de nivelul unor lucrări de Diabelli sau Scarlatti dar perioada respectivă îi va folosi foarte mult în înțelegerea ceva mai profundă a muzicii. Cunoștiințele teoretice, parcurgerea unor partituri, execuția lor din memorie l-au făcut, mai târziu să înțeleagă mai bine munca unui muzician. Acum Ion este fizician. Un fizician respectat. Muncește mult, uneori trece și de 12 ore timpul pe care și-l petrece la institut. Dar pasiunea lui pentru muzică a rămas. Ascultă muzică seara și mai ales în week-end, în camera lui special amenajată pentru asta. Fizician fiind este familiarizat cu legile naturale în materie de sunet și a reușit în câțiva ani, pentru că bugetul alocat trebuia să fie substanțial, să-și adune un sistem de audiție așa cum și l-a dorit dintotdeauna.
Maria a fost dintotdeauna o persoană specială. A învățat să scrie, singură, încă de la 3 ani. Părinții și în general familia, i-au pus ștachete maxime, majore. Din aceste motive Maria dacă lua un 9 la școală era un motiv de nemulțumire în casă. Ba chiar bunica ei îi spunea că trebuie să țină în secret treaba asta pentru că, de fapt, pentru ea, era o rușine să iei nota 9 la școală. Așa cum se face, în unele cazuri, a primit educație muzicală. A învățat să cânte la chitară, la pian, a luat lecții de canto, așa ca o educație fundamentală, fără pretenția de a profesa vreodată. Mai târziu s-a dus la cel ma bun liceu din România. A intrat cu brio și l-a terminat cu brio. În timpul liceului mai întâi și-a dorit să fie egiptolog, doar că se întâmpla ceva minunat tot timpul. Maria cânta, în afară de faptul că anterior, în copilărie vorbea extrem de mult și cântând Maria dovedea aptitudini. Reținea aproape instantaneu orice melodie, cu tot cu text, de cele mai multe ori în engleză și se ducea cu vocea, fără nici o pregătire specială, fix pe sunetele intonate de solistul melodiei respective. Înaintea terminării liceului fusese o discuție despre eventualitatea ca Maria să dea la academia de muzică din București, dar s-a trecut destul de repede peste această opțiune. Până la urmă și-a luat licența în istoria artei la Cambridge. O altă pasiune de-a ei. Artele vizuale. N-o să vă vină să credeți, dar după absolvire s-a întors în România și a hotărât indubitabil să facă muzică. De-a lungul timpului din facultate a început să compună, iar creativitatea ei înnăscută a dat roade. Acum compune, cântă și-a propus să învețe inginerie de sunet și sound design pentru că și-a dat seama că trebuie să învețe să folosească niște unelte care pe de-o parte îi vor lărgi viziunea, iar pe de altă parte o vor ajuta să își facă o bază de producție prin propriile puteri.
Stela s-a născut la Făurei într-o familie numeroasă. Mai avea încă două surori, trei frați mai mari și încă doi frați mai mici. Părinții au lucrat o vreme la combinat, iar după revoluție s-au mutat la țară ocupându-se cu agricultura. Nu prea i-a plăcut școala, se ducea mai mult de gura maică-sii. În copilărie legătura ei cu muzica se reducea doar la muzica populară pe care tatăl ei o asculta foarte tare spre disperarea vecinilor atunci când vea un pahar sau ai multe în plus și în secret când era singură acasă și cânta dansând pe muzica celor de la Andre. Se visa Andreea Antonescu. Mai apoi, în adolescență se visa Andra. După ce l-a cunoscut pe George, lucrurile s-au schimbat. George asculta manele. Era un băiat frumos. Avea tatuaje. Puțini băieți din Făurei aveau tatuaje. Le făcuse când a fost în Italia. Puțini băieți din Făurei fuseseră la vremea aceea în Italia.”Alo, alo, te-am sunat să-ți spun, alo, alo, că te iubesc ca un nebun” era o melodie care nu numai că îi plăcea dar îi producea așa niște furnicături pe mâini și pe picioare...îl iubea pe George și George o iubea pe ea și odată la restaurantul lui Piticu’, un tovarăș de-al lui George, cu bani mulți, se băgase și in politică la pesedeu’, ce mai, bos de bos, George a adus niște lăutari tocmai din Urziceni să-i facă o dedicație specială Stelei cu melodia lor, “Alo, alo” moment în care a și cerut-o în căsătorie. A fost un moment de neuitat. De atunci sunt împreună, soț și soție, au patru copii, s-au mutat la Urziceni unde George este consilier la primărie, iar Stela care e casnică a devenit o telespectatoare asiduă a postului Kanal D. Din când în când mai ascultă și muzică, mai rar, din păcate treburile gospodărești îi iau mult timp.
Și exemplele pot continua. Sunt, poate mii de profiluri sau mai mult, fiecare persoană poate să fie un model unic (eu unul aleg a doua variantă). Oamenii ascultă ce muzică vor să audă și le place ce muzică sunt pregătiți să le placă.
Concluzia este simplă și am mai spus-o. Mai întâi că nimeni nu poate fi judecat pentru gusturile sale muzicale. Însă atunci când lovești într-un lucru pe care nu-l pricepi începe discuția. Iar discuția are ca și piloni câteva considerente simple. Mai întâi vorbim despre nivelul de cultură. Informația și acumulările de informație te pot pune în postura în care să poți avea o opinie foarte apropiată sau identică cu adevărul, care iarăși, nu trebuie confindat cu opinia. Cu cât nivelul tău cultural ete mai ridicat, respectiv cu cât poți percepe și valoriza frecvențe mai înalte cu atât mai mult poți indica judecăți de valoare pentru frecvențele, respectiv valorile din spectrul inferior. Ăsta este un aspect. Iar celălalt aspect este intenția. Dacă intenția ta este una constructivă, pozitivă atunci inițiativa, opinia, gestul capătă greutate și veridicitate. Va să zică e real, e cinstit și e demn de luat în seamă. Aceasta este dualitatea care duce la o judecată, la o opinie corectă. Orice alt derapaj strică rețeta. Scurt-circuitează parcursul normal și duce la aberații, la confuzii. Până la urmă, ca în orice alt domeniu, morala, smerenia, buna-cuviință trebuie să fie împreună cu știința și dragostea de informație.
(va urma)
Comentarii
Trimiteți un comentariu