Știu că nu știu nimic de ce e sus dar și jos. De la Hermes la Socrate

 

Ce e sus este și jos. Sau nu prea?

Credeți că acolo sus mai contează că suntem români, elvețieni sau congolezi?
Credeți că acolo sus mai contează că suntem săraci, bogați, destepți sau prosți, creștini sau budiști?
Credeți că acolo sus mai contează că suntem albi, negrii,roșii sau galbeni?
Veridicitatea lui “ce e sus este și jos, iar ce e jos este întocmai și sus” vine tocmai din concluzia că până la urmă nici aici jos nu contează că suntem albi sau negrii, bărbați sau femei, religioși sau atei. Majoritatea nu știm asta. Va veni însă cu siguranță timpul fiecărui spirit pentru a înțelege asta. Pentru puțini, timpul a venit. Dar evident că nu este suficient.
Când spun acolo sus mă refer efectiv la prezența fizică a omului în spațiul extra terestru. Mă refer la un timp în care nu mai e nevoie neapărat de întoarcere pe Terra. Colonizarea altor planete va deveni necesară din cauza creșterii accelerate a populației. De abia atunci, în acel moment omenirea va realiza cât timp ne-a luat ca să înțelegem că natura noastră conflictuală , dar și teama noastră, a fiecăruia dintre noi și mai ales însumate în colectivități, au fost frâne în înțelegerea firească și simplă, până la urmă, a faptului că suntem același lucru, că suntem făcuți să fim împreună în armonie și mai ales că orice clasificare pe criterii de limbă, tradiții, cultură, culoare, orientări politice, sociale, sexuale, religioase, financiare sau economice sunt doar niște perdele de fum, sau cel mult, doar niște trepte în evoluția noastră individuală și colectivă. Evident este că suntem diferiți și nu suntem născuți spre a fi egali. Dar aceste realități nu sunt în confruntare ci în completare, așa cum multe aspecte fundamentale ale vieții, pe care oamenii le-au înțeles confruntări, să fie de fapt în completare. Știința și religia sunt complementare, femeia și bărbatul sunt complementari, binele și răul chiar și așa simplificat cum sunt înțelese, sunt noțiuni complementare, viața și moartea sunt complementare.

Sigur că pentru a ajunge acolo, sus, trebuie să ai bani. Vor ajunge, la început cei cu bani. Cu mulți bani.
Ori e foarte posibil să ajungă, odată cu cei cu bani sau poate chiar înainte, specialiștii cei mai importanți în domeniile aferente spațiului cosmic. Odată ajunși însă, banii aceia nu-i vor mai ajuta în nici un fel. Eventualul premiant câștigător de concurs, specialistul în fizică cuantică, sau astronomie, sau cosmologie, vor fi toți aliniați la aceiași linie de start. Cunoștințele omenirii în materie de Univers sunt atât de puține încât eventualul analfabet funcțional din Rwanda, cât și profesorul universitar doctor docent de la MIT vor avea aproape aceleași reacții la observarea “pe viu” a diferitelor fenomene înconjurătoare de acolo. Primul va avea tentația zeificării sau al scuipatului în sân. Cel de-al doilea va fi într-un continuu “știam eu!” sau “ti-am spus, vezi?”. Până la urmă e cam același lucru...

Dar ce contează cu adevărat, acolo, sus?
Contează oare că suntem fundamental buni sau răi, prioritar, pe dinăuntru?
Contează oare că suntem fundamental echilibrați sau extremiști atât pe dinăuntru cât și pe dinafară?

Contează oare că educația primită aici, jos, nu ne-a transformat în niște mașini ci ne-a împlinit armonios ca oameni?
Asta da, cred și eu. Contează. Toate. Sunt foarte importante.

Într-un final toți vom ajunge acolo sus. Mă refer, la modul fizic. Dacă există o fizică a spiritului. Dar pentru asta trebuie să treaca niște secunde de evoluție, adică, probabil, câteva sute de ani. Faptul că avem telefoane mobile, mașini electrice și comunicăm mult mai rapid nu înseamnă că suntem și evoluați. Sau mai degrabă nu asta înseamnă evoluție. Este doar progres. Evoluție înseamnă altceva. Terra va rămâne probabil până la urmă un teren a școlii, al perfecționării. Acest plan al realității, care se mai numește și Malkuth în limbaj cabalistic (baza arborelui sefirotic) este o arenă a conflictului, al manifestării întregului apanaj de fapte și idei, atât pe orizontală cât și pe verticală. Acestea care până la urmă duc la evoluție individuală și socială, de grup.

Evoluție înseamnă să:
1. Iubești aproapele ca pe tine însuți

2. Respecți libertatea celorlalți

3. Ajuți necondiționat și mereu

4. Aperi pe cel slab

5. Ocrotești pe cei puțini

6. Daruiești mai mult decât primești

7. Împarți cu ceilalți în armonie

8. Asculți pe ceilalți

9. Dorești binele comun

10. Păstrezi pacea
Nici progresul nu trebuie neglijat. Tehnologia pusă corect în slujba evoluției și doar a evoluției poate netezi drumul. Drum care se desfășoară, oricum în timpul său. Aici se poate deschide alte două portițe. Aceea a relației între destin și liberul arbitru dar și aceea a percepției timpului. Poate altădată de spre acestea. Evoluia cred că poate fi un decalog foarte simplu de înțeles, foarte greu de aplicat și sincer mi-aș dori un legiuitor înălțat care să aplice toate aceste reguli, mai întâi cu forța, căci din păcate oamenii nu vor pricepe altfel. M-am gândit foarte mult la ce anume face diferența între bine și rău, cu toate că de la un nivel încolo nu mai există acest bine și rău fundamental, așa cum sunt înțelese de majoritatea oamenilor. Concluzia este că intenția este cea care face diferența între bine și rău. Iarăși, cu siguranță este greu de acceptat, de exemplu, că au fost războaie, deci au fost ucideri în masă pentru cauze bune, sau au fost greșeli minore din care s-au realizat mari progrese științifice. Am dat aceste exemple pentru a înțelege mai degrabă spectrul foarte larg al intenției față de bine și rău. Apoi bineînțeles că este și percepția. E poate cea mai importantă. Percepțiile se lărgesc odată cu evoluția. E absolut normal. Și despre acest aspect al intenșiilor versus percepții, poate altădată.

Oamenii sunt pe diferite niveluri de evoluție, fie individual, fie în comunitate. Diferențele determină conflicte. Individuale sau colective. Fiecare însă, fie individ fie comunitate, are drumul său spre înălțare. În timpul său, în funcție de alegerile pe care le face. Nu e greu de înțeles dar e foarte greu de acceptat. Anume, pe individul care având un spirit tânăr, fiind la începutul înălțării sale este “lipit” de pământ, este aproape una cu materia. Și atunci el nu răspunde decât la dorințele primare pe care urmărește să și le satisfacă: mâncare, băutură, adăpost, nevoi sexuale, dorința de a-i stăpâni pe ceilalți. Astfel își fac averi, nu știu altceva să facă, urmăresc puterea asupra societății și nu au perspective mai evoluate. Dacă sunteți atenți la acest tipar schematizat în câteva cuvinte veți vedea foarte mulți semeni de-ai noștrii, în jurul vostru, în fiecare zi, pe această treaptă de evoluție. Peste ei sunt cei care au trăit ceva mai multe vieți și sunt principalii critici ai celor din urmă. Din păcate si aceștia, tot din cauza nivelului lor de înălțare, nu înțeleg de exemplu, că nimeni nu trebuie judecat sau pedepsit. Ei judecă și pedepsesc. Cu gândul și cu fapta, dar au morală, au principii și astfel sunt mai evoluați decât ceilalți. Iarăși, dacă vă uitați cu atenție veți recunoaște și acest tipar în jurul vostru. Evident că dacă vă dați seama de aceste trepte de evoluție deja sunteți în etape superioare. Spuneam că e greu de acceptat. Mai ales că majoritatea nu sunt conștienți de treapta lor de evoluție, nevalorizând lucrurile ca atare. E normal să fie așa. Treptele superioare nu vor accepta niciodată uciderea, minciuna, furtul și alte unelte ale celor “tineri”. Justiția umană va căuta întotdeauna să prevină și să pedepsească tot ce crează deordine în societate. E un lucru necesar dar e totodată inutil la un anume nivel de dezvoltare. Această dualitate spirit-ființă înghesuite parcă de Creator înlauntrul acestui minunat dar trecător corp material al omului este un subiect nesfărșit și extrem de puțin cunoscut. Eu cred că deocamdată știm că nu știm nimic. Eu unul, pentru mine și din perspectiva mea sunt sigur că de abia știu că nu știu nimic.