Eurovisionul e și al tău

M-am gândit mult până să mă hotărăsc să scriu și anul ăsta despre Eurovision. E destul de ciudat. Am fost concurent cu trupa Othello și piesa Noi suntem pădure. Până la urmă nu omoară pe nimeni o opinie, zic eu, argumentată și mai ales cu bună intenție. Argumentul și buna intenție lipsesc din ce în ce mai mult din spațiul media românesc. Ca și respectul sau toleranța care duce la pacea universală dar nu exclude confruntarea civilizată de idei care să ducă constructiv la plus valoare. De fapt despre asta e vorba și în cântecul nostru cu pădurea. Unii au înțeles, alții nu. Am avut parte de tot felul de comentarii, de la “trupa Othello e praf”, “Othello ar trebui să vorbească în numele trupei pentru că eu știu sigur că sunt om.”sau “nu știu, cum se spune, dacă este în spiritul Eurovision”până la “cu un text poem de mare profunzime si permanenta actualitate”sau”Piesă care n-a ajuns în finala națională, dar care va conta sigur pentru mulți ascultători cu I.Q. dobândit legal!”împreună cu multe degete în jos sau cu mai multe mii de like-uri sau sute de încurajări. Nu vreau să insist prea mult cu acest cântec doar că trebuie să vă spun, de la sursă, faptul că pentru mine și Laura Sgârcitu ca și creatori ai acestui cântec aspectul legat de succesul la public pentru “Noi suntem pădure” a fost neglijat în totalitate. Pentru mine compoziția muzicală a trebuit să aibă o construcție de bază și o linie melodică, armonică sau de orchestrație care să sprijine acel mesaj. Nu am avut intenția unui cap de refren hitos, nu am avut intenția să dau un caracter modern, special, personal, atmosferei muzicale a piesei, intenția mea, a noastră, a fost doar să susținem mesajul, această unitate prin diversitate care la Eurovision întâmplător sau nu este logo-ul principal. Gata cu “Noi suntem pădure”. Căntecul are oricum drumul lui, mai frumos sau mai bătut în cap, mai inteligent sau fără să fie cool, este cântecul (copilul) nostru pe care îl iubim, deci credem în el. Nu despre asta vreau să fac vorbire aici, dar am simțit nevoia să vin cu aceste precizări.

Să începem cu sensibilitățile (problemele) lui Eurovision 2018, selecția națională:
1. Problema cu piesa “Deșert de sentimente”
TVR a dat un comunicat în care anunță dar nu explică suficient motivul pentru care piesa respectivă nu încalcă regulamentul EBU. Pe de altă parte pe site-ul lui Andrei Partoș sau pe contul lui de facebook acest aspect s-a comentat, competent după părerea mea, și s-a explicat de-a fir a păr de ce treaba nu e rezolvată. În opinia mea ca să sumarizez, conform celor spuse în comunicatul TVR, pot foarte bine să vin, de exemplu, cu Rapsodia română, să o cânt timp de 2 minute și 50 de secunde, iar în ultimile 10 secunde să completez cu 2 versuri, unul în română și unul în engleză, ca să fie “de eurovision”și gata piesa. Frumoasă, elegantă și bună de dat la popor s-o voteze...Nu e ok! L-am amintit pe Andrei Partoș și pe Iulia Radu tocmai pentru că am căutat și nu am găsit, din păcate, o altă cronică a evenimentului. În general presa din România se rezumă la a da copy-paste-uri de pe comunicatele TVR-ului și cam atât.
Mi-aș fi dorit să văd și alte păreri, nu le-am găsit.

2. Problema cu cele 5 SEMI-finale

Aici nu e doar o problemă de semantică, de limbaj nepotrivit. E lesne de înțeles că Eurovisionul pentru TVR reprezintă cam ce reprezintă o ciocolată pentru un copil sau un os pentru un cățel, adică ceva foarte important din perspectiva publicității care reiese din acest program. Dar toată această construcție are cel puțin 3 verigi slabe dintr-o perspectivă, hai să-i spunem, redacțională sau altfel spus de brain-storming.
Problemele astea ar fi trebuit să și le pună înainte de toate, o echipă redacțională care deja ar trebui să știe cu ce se “mănâncă” toată treaba asta.

Cum anume reușești tu juriu să faci în așa fel ca cel care a câștigat pe poziția a doua în semifinala 3 să fie mai bun decât toți ceilalți care au pierdut semifinala 4, de exemplu? Răspunsul e simplu. Nu poți. Ba mai mult nici nu îți propui asta. Bun și atunci te duci la celălalt capăt. Cum sau cine a hotărât distribuția fiecărei semifinale? Concurenții au avut posibilitatea să opteze pentru vreo semifinală sau alta? În ce moment al concursului? În ce măsură eu concurent puteam să vin și să spun că nu pot veni decât în ultima semifinală? De ce? Oficial spuneam că în celelalte date am deja niște concerte programate și nu pot veni decât în semifinala x și de fapt neoficial observam că în semifinala respectivă aveam mai multe șanse, dacă cumva opțiunea putea fi după ce organizatorul anunțase deja distribuirea concurenților. Sau, în altă ordine de idei, această distribuire ar fi putut fi făcută cu dedicație? Ca unii care trebuiau să fie în finală, chiar să fie? Nu în ultimul rând, când tu ai aprobat un număr de DOAR 72 de piese care au trecut de proba dosarului, deci ai doar 72 de piese în preselecție, cum te gândești să faci 5 semifinale cu 60 de piese ce vor trece de preselecție? Unde este competiția? Unde este valoarea muzicală a acelor 5 evenimente pe care tu urmează se le faci și la care te aștepți să ai un impact major? Nu vezi mai întâi ce marfă ai și după aceea te hotărăști câte etape preliminare faci eventual, ca după aceea să faci doua semifinale cum e normal și apoi marea finală? Întrebări care nasc suspiciuni sau concluzii nu tocmai onorante pentru organizatori și echipa redacțională.
3. Problema cu producția spectacolului de televiziune

Mai întâi că alegerea locațiilor mi s-a părut ciudată. Faci în Moldova la Focșani într-o “săliță” de 2 pe 2 și vrei să ai un spectacol grandios bazându-te doar pe “ochiul de pisică” al camerelor și pe profesionalismul echipei artistice care oricum, la aflarea locației a intrat în depresie colectivă? De ce nu faci la Iași? Poate pentru că primarul din localitate e oaie neagră în partidul de guvernământ și nu e bine să te pui prost cu mâna care te hrănește? Nu știu, întreb, pentru că alt motiv decât unul de ordin politic nu văd. Și mai sunt și alte exemple similare cum ar fi Clujul care iarăși îmi “miroase” că a fost ocolit tocmai din motive politice. Apoi cu serviciile externalizate am două exemple, unul pozitiv și altul negativ. Cel pozitiv este legat de calitatea graficii. Foarte buni oamenii care au lucrat. Felicitări! Dar nu același lucru îl pot spune despre calitatea vorbelor din gura prezentatorilor sau a conținutului “dezbaterilor” de după. Cei doi prezentatori ca apariție nu m-au deranjat în nici un fel dar toată povestea aia cu ce și cum au spus sau cu comentariile juriului a fost de cele mai multe ori “de plastic”. Nu prea se vorbește așa în viața reală. Un scenariu și un dialog într-un spectacol de orice fel devine credibil și apreciat doar în momentul în care spectatorul se poate lesne identifica cu acel discurs. Regula asta, simplă, e valabilă la orice tip de spectacol. Tele-spectatorul nu prea s-a identificat cu vorbele rostite de prezentatori iar asta e o boala veche a Eurovisionului. De la un spectacol la altul, de la o semifinală la alta am avut impresia că mă uit la o altă televiziune, parcă fiecare avea o altă abordare.
Parcă sunt unii cu alții în competiție cu toate că sunt sub steagul aceleiași instituții (sau nu?). Cel mai clar s-a văzut la diferența absolut evidentă de calitate între spectacolul de la Turda și cel de la Sighișoara. La Sighișoara am simțit mâna de profesionist chiar dacă, iarăși, locația n-a ajutat pe nimeni. La Turda am simțit “brânza bună în burduf de câine” adică un spațiu foarte interesant dar folosit defectuos și parcă fără chef adică hai să terminăm mai repede, să bifăm evenimentul și gata. Păcat, mare păcat.
4. Despre juriu.
Aici a fost, este și va fi o mare problemă. N-a fost bine pe vremea când TVR-ul aducea numai seniorii muzicii ușoare românești. N-a fost bine nici pe vremea când TVR-ul a adus oameni de radio, sau oameni din industria muzicală. N-a fost bine nici când s-au introdus în juriu persoane cunoscute din media virtuală sau foști câștigători sau compozitori mai tineri sau sau sau. Pare, dacă te iei după comentarii, că nicicum nu e bine. O problemă de fond este lipsa de încredere a publicului față de diferite personalități din lumea muzicală de la noi și a faptului că opinia publică nu prea cunoaște lumea muzicală decât prin false perspective, decât prin canale care nu duc până la urmă la valoare respectabilă. N-ai cum să cunoști valoarea unor oameni dintr-o anume industrie dacă dinspre acea industrie îți sunt livrate doar informații de can-can, îți sunt prezentate doar mega spectacole cu tot felul de necântători sau cântători din mouse, vin către tine, public, doar playlist-uri cu dedicație în care doar unii sunt difuzați de radiourile cool cu zilioane de difuzări și zilioane-cifră de audiențe spre fericirea și propășirea doar a acelorași găști, câteva, care oricum nu participă la Eurovision, e sub demnitatea lor, spre umplerea acelorași buzunare.Într-un astfel de ambient întâlnirea între o valoare certă dar discretă și neafiliată cu iubitorul de muzică entuziast dar fără darul căutarilor este practic imposibilă. “Uite, citește pe Noica, nu pe Sandra Brown, ascultă Pink Floyd și nu Despacito sau măcar încearcă”. Asta lipsește la noi și poate nu numai la noi. Ce legătură are asta cu juriul de la Eurovision?
Păi e simplu. Dacă nu cunoști valoarea unui om tendința de a-l contesta e mare, nici măcar nu îți pui problema. De aici lipsa de respect, deci de încredere în deciziile lui.

Singura obiecție pe care o am în legătura cu juriul de anul ăsta este legată de nepriceperea unei părți a juriului în a face distincția între valoarea unui cântec în contextul în care concursul este, TOTUȘI, de CREAȚIE (am scris cu litere mari pentru că de prea multe ori se pierde asta din vedere)și valoarea interpretativă sau prestația scenică. Sigur că ele trebuie să fie, în mod fericit, o îngemănare, o construcție unitară, doar că mie mi s-a părut că o parte a juriului din acest an nu a ținut cont, mai mult, de treaba asta. Eu nu am o problema cu oamenii ci cu viziunea și cu experiența necesară pentru a putea judeca corect un act artistic, un act de creație.
Cam acestea au fost, după părerea mea sensibilitățile rundei 2018 a Eurovisionului românesc. Poate ar fi bine să ne uităm, și pe la alte bordeie să vedem și alte obiceiuri. Cum ar fi San Remo sau cum au făcut anul ăsta francezii Eurovisionul lor. Aici nu e vorba doar despre bani. Atâta vreme cât politicul se va amesteca în “ciorba” artistică ne vom face de râs, nu doar instituția organizatoare ci România de care se va râde tot timpul pe la colțuri sau chiar pe față și la acest capitol. Atâta vreme cât Eurovisionul romănesc va avea această imagine el nu va reuși să atragă în mod corect toate energiile creatoare din această țară, cum ar fi normal, mai ales acum când nu mai există nici un alt concurs de creație valid în țara asta, iar fără calitate competiția e meschină iar valoarea rezultată va fi întotdeauna discutabilă. Un exercițiu de credibilizare n-ar strica echipei organizatoare, iar putință după câte știu este. Mai e nevoie și de voință și mai ales ca șefii cei mari să-și trateze marile frici legate de scaune sau de boșii de la partid și să-i lase pe acei oameni care se pricep și nu pe alții să facă din această întâlnire anuală a României cu Europa, una respectabilă din toate punctele de vedere. Astfel poate vom renunța la contra-performanța pe care o înregistrăm la ora actuală în statistici: suntem singura țară din Europa cu cele mai multe prezențe la Eurovision și cu un mare 0 la capitolul câștigători și nu cred că e vorba doar despre politizarea evenimentului european, cred că înainte de a vedea carențele spectacolului european ar trebui să ne uităm la problemele noastre, pentru că de fapt, ca și în multe alte domenii, ne facem noi, nouă, răul cel mai mare.

Va urma spectacolul de final. Sper, mult mai potrivit. Va urma bătălia simuri-lor. Companiile de telefonie, cred că săptămâna asta vor fi depășite de situație. Poate că nu ar strica să îi întrebe cineva despre câte cartele pre-pay au vândut ca să nu mai avem această suspiciune bolnavă. E normal ca o majoritate relativă să hotărască până la urma imaginea muzicală a acestei țări vreme de 3 minute la Lisabona , undeva în mai, în fața a cătorva sute de milioane de telespectatori de pe 3 continente? Spun relativă pentru că mă refer la audiența postului public de televiziune și nu știu cine are chef să se uite la TVR, Eurovision, duminică seara...nasol, nu? Hai să nu-i zicem muzică proastă dar nu e nici radio ZU, nu e nici Guerilla...și atunci cine votează?
Păi așa ne-a scos PSD-ul în stradă pe ninsoare și ger, zic...păstrând proporțiile evident. Aici e vorba doar despre un cântec. Dar e important cine votează. Dacă n-o să vă placă și n-ați fost pe fază, nu comentați că nu e corect. E nasol să stai pe margine și să te râzi, tâmp. E chiar cool să te implici și nu dăunează sănătății.

Și da, la anul o să mai particip cu trupa Othello(chiar dacă după articolul ăsta e posibil să nu trec de preselecție). Invit pe toți muzicienii cu darul creației să facă la fel. Nu ne putem râde la infinit despre această serbare, de multe ori cu o caterincă ieftină, iar mai apoi să ne plângem ba de industrie, ba de corupția din industrie s.a.m.d.
Trebuie să mai facem și noi câte ceva pentru comunitate și implicit pentru noi.
La final un pronostic pe care l-am dat încă de pe la început. La Lisabona va merge Jukebox. Prietenii știu de ce. După părerea mea e cea mai bună piesă. Vom vedea.