Absolvenții (выпускников) vs. 10%(puțini, foarte puțini)

Cuvânt înainte:
În imagine sunt “Absolvenții”. Toți. Fără excepție. Care mai "vopsiți", care mai luminați, care mai mârlani, care mai ticăloși pe față, care mai captivi...o apă și-un pământ...Mai jos este povestea confruntării Absolvenților cu Cei 10%.

Și dați-mi voe ca să vă esplic puțin încă de la “plebicist”, că are a face…

Povestea e simplă. Pe 7 decembrie 1941 americanii l-au regizat pe bunicul lui 9/11. Pearl Harbour a fost o provocare americană nu o reușită japoneză. Apoi Cei Trei s-au întâlnit la sfârșit de noiembrie 1943 la Teheran după greșelile făcute de Hitler cu un an în urmă la Stalingrad, să-și împartă “cașcavalul lumii” pe următoarea sută de ani. De ce? Pentru că puteau. După aproape un an și jumătate se întâlnesc la început de februarie 1945 la ceea ce jumătate de planetă consideră ca fiind cea mai mare trădare din istorie. Ialta. De fapt, lucrurile sunt mult mai nuanțate, nu intru în amănunte, s-au scris tone de cărți despre asta, n-au făcut decât să detalieze împărțirea respectivă. Nu a fost o trădare ci o fotografie pragmatică a momentului istoric, financiar, politic. De aici cestiunea cum spune nenea Iancu. Adică România. Țărișoara. P-aici brusc creștea pe-atunci maian’ bădica, cât alți-n șapte, cu ochii la Răsărit și cu dosul la Apus un partiduleț handicapat până mai ieri(ieri-ul de-atunci) mângâiat pe creștet de numeroasele T-34 aflate ca rezultat al “trădării”, pe teritoriul țărișoarei. Românașii în stilul caracteristic al ultimilor 700 de ani, încă de la Litovoi (pă ăsta nu l-am făcut mare, nuș’ de ce) țuști... au sărit voioși în barca handicapatului mangâiat pe creștet de băeții lu’ Vîșinski. Și care era ăștilalți băeți? Păi era așa: pleava satelor, pleava orașelor. Toți vagabonzii, toți golanii, lumea interlopă, toți neîmpliniții, frustrații, plus o mână mare de creduli naivi ce-și închipuiau chiar viitoruri luminoase, plus o mână mică de intelectuali ticăloși lacomi de putere și avere. Și mare se făcu brusc handicapatul nostru, iar din gângavui scâncet de până atunci ne-am ales cu un racnet al Carpaților care a generat 45 de ani de schimbare a polilor magnetici ai civilizației românești. O răsturnare dramatică a valorilor ce nu putea fi remediată nicicum în mai puțin de 100 de ani. Ei n-o știau. Nici noi. Mai mult ne-o dorim. Nu prea știm ce și cum.

Revenim la Întâlniri. Între timp au rămas doar doi. Și cum le era “dor” s-au mai întâlnit odată. Pe un vaporaș, la început de decembrie 1989. Pe undeva prin Malta. Au scos cașcavalul din congelator și l-au dezghețat. Și iar l-au “feliat”. De-aici, pentru țărișoară s-a hotărât Loviluția. O mare tragedie pentru unii, o mare păcăleală pentru mulți alții, dar și o mare oportunitate pentru unii. Puțini, foarte puțini.
Aceea de a-l căsăpi pe Cel Mai Iubit care avea tot și de a trage pe turta lor Totul țărișoarei, dinspre Iubit spre ei. Exclusiv spre ei. Între timp handicapații s-au școlit în furnalele luptei de clasă. Nu puteau deveni decât ticăloși. MIT-ul lor a specializat doar meseria ticăloșiei, a minciunii și trădării. Aveau deja 2-3 generații de absolvenți. Absolvenții au venit ca termitele. Proștii au pus botul, săracii... Șmecherii s-au dat cu ei. Întocmai ca în 46’. Oamenii cu scaun la cap și sunt câteva milioane bune s-au cărat mai la Apus pentru că au înțeles că e foarte greu să te bați cu 4 generații crescute pe invers din punctul de vedere al valorilor. Puțini, foarte puțini se luptă. “Și luptă și dăi...și dăi și luptă”. “Fotografiile” de la Ialta și Malta dacă suntem puțin atenți sunt oarecum similare. Oameni mai puțini, altă generație, costume mai scumpe. Fonfleuri. De fapt, cam același lucru. Fotografiile lui 46’ și 89’ de la noi, iarăși, cam la fel. Lume multă, oameni puțini, altă generație, costume mai scumpe, dar aceiași Mărie. Fundamental vorbind. Însă sau dar... că e un mare DAR și la propriu și la figurat. Această generație perenă a lui 10%, căci atâți eram și în 90’ și acum, va crește pentru că între timp a căpătat conștiință de sine. Din piață în piață. De la Universitații până la Victoriei. Copii ei îi vor mătura încet dar sigur pe troglodiți. Nepoții ei vor putea astfel să reclădească puterea valorilor și astfel cândva nebunia lui 10% va reuși să așeze pacea și armonia. Timpul nostru e prea scurt. Timpul lor însă va fi major ca și armonia pe care o vor realiza. Asta dacă nu cumva, între timp, Licuriciului, indiferent care ar fi el și la ce mod va fi conjugat, nu i se va mai “scula” s-o “pună” de vreo altă “feliere” de cascaval. Dacă se vrea tot la jubileu întâlnirea atunci am pus-o, că nouă ne trebuie cam două jubileuri sau jubilee cum zice dexul că se scrie corect, pentru pacea și armonia noastră, că n-am avut-o niciodată. Povestea atunci se va complica și nu vom ști cum. Doamne ajută sa nu! Hai cu speranța neamule, chiar dacă nu e pentru noi !