Cultura muzicala din Romania - un hit imitat prost de la marginea civilizatiei occidentale
Nu sunt
un rocker prin excelenta, insa am fost in preajma fenomenului de pe vremea cand
Iris canta la "Turturele" (casa de cultura a sectorului 4 din
Bucuresti) adica incepand cu anii 80' si pana mai azi cand intalnesc trupe rock
cu baieti si fete de 16-17 ani repetand prin diverse catacombe nestiute de
nimeni de-a lungul si de-a latul Bucurestiului, sau Timisoarei, de pilda. Am
promovat fenomenul dintotdeauna atunci cand am putut ca si jurnalist muzical.
Evident ca am asistat si am participat la fenomenul jazz-blues din Romania, iarasi intr-un fel sau
altul. In general lumea rock-ului si lumea jazz-ului sau blues-ului din Romania
este destul de restransa, in cazul jazz-ului sau blues-ului chiar foarte
restransa. Pretind ca pot vorbi, asadar, in cunostiinta de cauza si din
perspectiva muzicianului dar si din perspectiva cronicarului. Probabil ca sunt
cateva sute de tineri care canta in diverse trupe care traiesc si mor mai
repede sau mai tarziu, alte cateva sute de tineri si mai putin tineri care
sustin prin promovare, management si productie mediatizand acest fenomen si
alte cateva zeci de mii de tineri si mai putin tineri care consuma acest
fenomen. In toata aceasta conjunctura, se intampla cateva lucruri absolut
evidente:
1. Exista o doza foarte mare de voluntariat si de servicii contra servicii, care arata pe de-o parte gradul de interes dar si entuziasmul colectivitatii dar si dezinteresul total al societatii, in mare parte.
2. Exista o doza foarte mare de respingere reciproca intre aceasta masa de oameni entuziasti si tot ce inseamna indeobste media si mainstrem-ul propriu-zis.
3. Evident ca underground-ul prin definitie trebuie sa fie o chestie mai misterioasa, la care trebuie sa faci ceva eforturi pentru a-l putea explora si mai ales pentru a-i fi parte, numai ca unul este acest pachet de reguli ale jocului si alta este pachetul de riscuri, de umilinta si dezamagire cronica cu care vine societatea romaneasca, aproape ca un bonus perfid peste aceasta, pana la urma, poveste frumoasa
1. Exista o doza foarte mare de voluntariat si de servicii contra servicii, care arata pe de-o parte gradul de interes dar si entuziasmul colectivitatii dar si dezinteresul total al societatii, in mare parte.
2. Exista o doza foarte mare de respingere reciproca intre aceasta masa de oameni entuziasti si tot ce inseamna indeobste media si mainstrem-ul propriu-zis.
3. Evident ca underground-ul prin definitie trebuie sa fie o chestie mai misterioasa, la care trebuie sa faci ceva eforturi pentru a-l putea explora si mai ales pentru a-i fi parte, numai ca unul este acest pachet de reguli ale jocului si alta este pachetul de riscuri, de umilinta si dezamagire cronica cu care vine societatea romaneasca, aproape ca un bonus perfid peste aceasta, pana la urma, poveste frumoasa
Ceea ce
este profund si face diferenta intr-o maniera absolut evidenta, fie ca e vorba
de muzica din pivnitele anilor 80' sau a celor din 2016 din Romania si
undergroundul din Germania sau Anglia spre exemplu este mentalitatea oamenilor,
acel mental colectiv in care cetateanul de rand din Southampton sau din
Hansa-Homburg, omul de pe strada, are un pachet de prejudecati, in minte, total
diferit vis-a-vis de muzica in general sau fata de rock-blues-jazz in special,
fata de cetateanul similar din Tecuci, Faurei sau chiar Bucuresti. Aceasta
diferenta a avut are si va mai avea multe de spus in ceea ce priveste
interesul, atentia, respectul si pretuirea pe care o poate avea o colectivitate
fata de un fenomen artistic. Acel tip de
educatie care ii spune celui din Southampton, in genere si nu ii spune celui
din Faurei ca trebuie sa respecte si ceea ce nu ii place sau agreaza fie ca el
ajunge patron de aprozar sau parlamentar european.
Comentarii
Trimiteți un comentariu