Republica bananieră Ciordanistan
La ce asistăm zilele astea, spun asistăm pentru că eu ca unul de pe stradă nu pot decât să protestez pașnic (aș pune mâna pe topor dar, de fapt, îmi dau seama că nu prea sunt în stare să fac ceva notabil) este o schimbare a orientării politice a României. Să fie foarte bine înțeles. Nu vorbim de persoana președintelui, cu meditații, case sau fără, nu vorbim despre persoana șefei DNA cu toate derapajele, bâlbâielile, dosarele comentabile sau nereușite ci vorbim de principii. Nu ai ca interes principal să ai un guvern performant când pui un premier agramat, fără experiență, de care pur și simplu ți se face rușine, sau pui o fostă secretară la nivelul ministerului de interne sau pui doi agramați la ministerul educației sau pui o persoană care n-are nici o legătură cu domeniul în fruntea ministerului muncii, pentru că nu știu dacă actuala persoană are vreo competență, în general, dar știu sigur că n-a avut niciodată nici în clin nici în mânecă cu domeniul resurselor umane. Nu ai ca interes principal să continui politica de convergență cu Uniunea Europeană pentru că nu vrei să atragi fonduri, pentru că nu vrei să te ții de cuvânt față de niște înțelegeri pe care le-ai agreat, ai fost de acord și le-ai semnat, în condițiile în care ai primit câteva zeci de miliarde de euro dar nu ți-ai făcut temele aferente acestor bani, teme în care este vorba tot despre dezvoltarea și evoluția ta, în care este vorba tot despre consolidarea democrației tale și până la urmă despre modernizarea și propășirea poporului tău, ba mai mult te dai independent și cârtitor, neavând o altă alternativă viabilă de securitate și dezvoltare durabilă. Nu ai ca interes principal să performezi economic pentru că nu faci investiții, pentru că spui că crești salarii și pensii oricum nesustenabil și de fapt nu le crești, întreținând în mediul public un soi de alba-neagra, ba mărim ba nu mărim, ba e inlație ba nu e, ba schimbăm legi ba nu schimbăm. Lipsă totală de predictibilitate pentru mediul de afaceri, ceață totală în general. În schimb observăm o concentrare deosebită, de fapt, pe interesele prioritare ale republicii Dragnea. Salvarea corupților transpartinici și permanetizarea statului corupt și iliberal.
”România încetează, treptat, să mai fie un stat de drept și o republică semiprezidențială, devenind un regim oligarhic, întemeiat pe logica privilegiilor. Parlamentarizarea la care asistăm este travestiul sub care se ascunde voința arbitrară a unui grup care a luat ostatic statul român.”
“Ambițiile regimului Dragnea sunt limpezi, În acest context definit de reașezări dramatice. Miza nu mai este persoana procurorului- șef al DNA, ci modul în care funcționează republica însâși. Pentru cei ce conduc România, dominația parlamentară este primul pas în direcția dominației absolute.”
Golirea de conținut a administrației prezidențiale, politizarea justiției și în general a întregii societăți românești, în care practic exercițiul electoral, pe acest drum, va deveni o formalitate este drumul prin mecanisme democratice care va duce la eliminarea și mimarea democrației. La asta asistăm. E un model ușor de recunoscut. La privit, auzit, pipăit și mai ales mirosit. Des întâlnit. Americanii îi zic lupta împotriva terorismului. Rușii vorbesc despre apărarea drepturilor cetățenilor de origine rusă. Erdogan îi zice Gulen. Orban îi zice Soros. Republica Dragnea îi zice statul paralel. Aceiași Mărie cu diverse pălării.
(citate din Ioan Stanomir)
Comentarii
Trimiteți un comentariu