Despre dictatura opiniei sau cum își dau artiștii cu stângul în dreptul
Pe Andrei Partoș îl cunosc de ceva vreme, să tot fie vreo 25 de ani, timp în care uneori am lucrat împreună, am schimbat idei, ne-am contrazis sau ne-am aplaudat reciproc. Nu suntem prieteni în sensul clasic, nu ne bem cafeaua de dimineață împreună și nici nu vorbim la telefon de 3 ori pe săptămână. Pe de altă parte eventualitatea unui interes ascuns profesional din partea mea către el sau ceea ce face el nu poate fi luat în considerare. Am spus toate astea de la bun început ca să se înțeleagă faptul că nu sunt motivații subterane care m-au făcut să scriu cele ce urmează...
Rolul criticii muzicale, rolul jurnalismului muzical este acela de interfață între artist și public. Aici vorbim despre lucruri serioase. Vorbim despre jurnalism muzical făcut cu știință, cu echilibru, cu cât mai multă obiectivitate, în cunoștință de cauză. Nu după ureche, nu după cum îți dictează pușculița cu șpaga lunară, nu în funcție de frustrările tale de artist ratat. Și mai e ceva care mi se pare foarte important. Opinia nu ține locul adevărului. Atunci când dreptul la opinie începe să înghesuie nepermis de mult adevărul argumentat venit dinspre o competență verificată în timp atunci se cheamă că avem de-a face cu dictatura opiniei, fapt care diluează adevărul, sluțește scara valorilor într-o baltă puturoasă de jdemii de adevărulețe din care nu mai înțelege nimeni nimic.
În comentariul din imagine rezultă faptul că, citez, “Partoș & company” este o adunătură de, citez, “țațe ratate...tot soiul de neaveniți...clămpănitori”, iar autorul lui deplânge terfelirea muncii artistului care iată încă odată este o victimă a comentariilor răutăcioase, nepotrivite dar și în necunoștință de cauză, “…că n-au fost vreodată pe vreo scenă...neștiind ce înseamnă emoțiile”.
Silviu Octavian Călugăru sau Tavi Colen este fără doar și poate un artist talentat. Are experiență, are o voce foarte bună, nu știu câtă muzică știe, înțeleg că a terminat dreptul dar faptul că s-a apucat să arunce cu noroi (sport românesc național se pare) într-un om de valoarea, verificată în timp, lui Andrei Partoș și mai ales în ceea ce face el și în valoarea contribuției lui la muzica românească în general, mi se pare și hilar și trist. Dar mai mult decât atât mi se pare revoltătoare și aici și nu numai în cazul acesta ci în nenumărat similare, lipsa percepției că de fapt ne dăm cu stângul în dreptul, că aruncăm cu vorbe de noaptea minții, că scuipăm ca un birjar turmentat pe ceva care ar trebui să îți fie propriu, ceva care ar trebui să-ți fie “acasă” șI anume modele, valorile certe. În lipsa lor, alternativa este acea baltă puturoasă a miilor de opinii cu ifose de adevăruri galactice, cel mai mare dușman al adevărului simplu, clar și mai ales unic. Cu alte cuvinte domnul Tavi Colen nu își dă seama că prin astfel de alocuțiuni cu succes la domnișoare botoxate cititoare de Sandra Brown își taie singur craca de sub picioare, ca și alții ca el, artist fiind la nevoia lui ca și a comunității din care face parte de a avea voci, influencer-i, lideri de opinie cu pedigree, respectați, cu greutate morală și profesională. Și așa sunt foarte puțini, dacă artiștii, ei înșiși nu numai că îi contestă dar îi dau la gunoi atunci nu trebuie să mai mire faptul că artiștii nu sunt respectați de societate, că munca lor e luată în râs, că televiziunile și radiourile pun ca redactor sau reporter muzical pe cea mai tâmpă din redacție șamd. Acest “talent” de a ne-o face cu mâna noastră, extrapolând, este un alt sport național.În rest că sunt tot felul de oameni care au tot felul de opinii e ok. e dreptul fiecruia să spună inclusiv prostii. "Gura lumii slobodă" cum se spune. Artistul după părerea mea trebuie să își asume, expunându-se conștient și deliberat, acest pachet de neajunsuri.Și pe Tavi Colen îl cunosc de ceva vreme și mi se pare un om normal la cap. E posibil ca de la supărarea că România nu a intrat în finala Eurovision, nu s-a mai întâmplat asta de 14 ani, să aibă un moment de rătăcire și să scrie tot felul de prostii. De aceea niște scuze publice n-ar strica.
Rolul criticii muzicale, rolul jurnalismului muzical este acela de interfață între artist și public. Aici vorbim despre lucruri serioase. Vorbim despre jurnalism muzical făcut cu știință, cu echilibru, cu cât mai multă obiectivitate, în cunoștință de cauză. Nu după ureche, nu după cum îți dictează pușculița cu șpaga lunară, nu în funcție de frustrările tale de artist ratat. Și mai e ceva care mi se pare foarte important. Opinia nu ține locul adevărului. Atunci când dreptul la opinie începe să înghesuie nepermis de mult adevărul argumentat venit dinspre o competență verificată în timp atunci se cheamă că avem de-a face cu dictatura opiniei, fapt care diluează adevărul, sluțește scara valorilor într-o baltă puturoasă de jdemii de adevărulețe din care nu mai înțelege nimeni nimic.
În comentariul din imagine rezultă faptul că, citez, “Partoș & company” este o adunătură de, citez, “țațe ratate...tot soiul de neaveniți...clămpănitori”, iar autorul lui deplânge terfelirea muncii artistului care iată încă odată este o victimă a comentariilor răutăcioase, nepotrivite dar și în necunoștință de cauză, “…că n-au fost vreodată pe vreo scenă...neștiind ce înseamnă emoțiile”.
Silviu Octavian Călugăru sau Tavi Colen este fără doar și poate un artist talentat. Are experiență, are o voce foarte bună, nu știu câtă muzică știe, înțeleg că a terminat dreptul dar faptul că s-a apucat să arunce cu noroi (sport românesc național se pare) într-un om de valoarea, verificată în timp, lui Andrei Partoș și mai ales în ceea ce face el și în valoarea contribuției lui la muzica românească în general, mi se pare și hilar și trist. Dar mai mult decât atât mi se pare revoltătoare și aici și nu numai în cazul acesta ci în nenumărat similare, lipsa percepției că de fapt ne dăm cu stângul în dreptul, că aruncăm cu vorbe de noaptea minții, că scuipăm ca un birjar turmentat pe ceva care ar trebui să îți fie propriu, ceva care ar trebui să-ți fie “acasă” șI anume modele, valorile certe. În lipsa lor, alternativa este acea baltă puturoasă a miilor de opinii cu ifose de adevăruri galactice, cel mai mare dușman al adevărului simplu, clar și mai ales unic. Cu alte cuvinte domnul Tavi Colen nu își dă seama că prin astfel de alocuțiuni cu succes la domnișoare botoxate cititoare de Sandra Brown își taie singur craca de sub picioare, ca și alții ca el, artist fiind la nevoia lui ca și a comunității din care face parte de a avea voci, influencer-i, lideri de opinie cu pedigree, respectați, cu greutate morală și profesională. Și așa sunt foarte puțini, dacă artiștii, ei înșiși nu numai că îi contestă dar îi dau la gunoi atunci nu trebuie să mai mire faptul că artiștii nu sunt respectați de societate, că munca lor e luată în râs, că televiziunile și radiourile pun ca redactor sau reporter muzical pe cea mai tâmpă din redacție șamd. Acest “talent” de a ne-o face cu mâna noastră, extrapolând, este un alt sport național.În rest că sunt tot felul de oameni care au tot felul de opinii e ok. e dreptul fiecruia să spună inclusiv prostii. "Gura lumii slobodă" cum se spune. Artistul după părerea mea trebuie să își asume, expunându-se conștient și deliberat, acest pachet de neajunsuri.Și pe Tavi Colen îl cunosc de ceva vreme și mi se pare un om normal la cap. E posibil ca de la supărarea că România nu a intrat în finala Eurovision, nu s-a mai întâmplat asta de 14 ani, să aibă un moment de rătăcire și să scrie tot felul de prostii. De aceea niște scuze publice n-ar strica.
Comentarii
Trimiteți un comentariu