Scrisori catre un prieten muzician indepartat - partea a treia

Un prieten de niciunde si de nicaieri, oricum, de undeva de departe, de prea de departe, a fost curios, dar foarte curios sa stie cum sunt muzicienii (musicians, ar putea spune el, nu noi)din Romania.
Cu greu m-am lasat convins: Da' cine-s eu sa stiu toti muzicantii din Romania! sau...crezi ca stie cineva exact care cum sunt, pe unde sunt? asa ca la voi, in tara aia indepartata, rece si enervant de ordonata? Pana la urma am cedat insistentelor lui, nu se cade sa fii nepoliticos si pana la urma, daca gresesc si spun prostii, el oricum o ia de buna, asta nu ca asa s-ar fi putut scrie si alte istorii de dinainte, ci doar ca incercam sa ma "scot" cumva. Si iata...acum partea a treia, ca nu vreau sa va plictisesc...

Stimate prietene,

Nu ti-am mai scris din vara, mai exact din august. Ce pot sa fac, ce pot sa fac !!! Ma vaicaresc la tine, ca la altii n-am cum si chiar daca as avea cum, ar fi de prisos. Parca locuiesc in tara surzilor, iti vine sa crezi? Nu numai eu ma vaicaresc ci toata lumea. Toti ne vaicarim si toti suntem surzi…o sa ma intrebi cum vine asta… pai uite asa, foarte bine!


Pe de-o parte ne plangem ca nu avem acces la asigurari de sanatate decat prin diverse artificii, nu avem nicicum acces la asigurari sociale, somaj si partial la dreptul la pensie. Noroc cu Mihaela Mihai care a fost singura, dupa stiinta mea care a facut ceva in acest sens, dar nu despre asta vreau sa iti scriu astazi, pentru ca eu unul sunt satul de ridicari din umeri si mers mai departe cu capul intre urechi.


Vreau mai intai sa iti povestesc despre sistemul nostru de promovare. E un sistem ca nimeni altul si culmea functioneaza si nu-l deranjeaza nimeni. Au fost ei deranjati oameni mari: Nastase, Voiculescu, Vantu si altii, ziceai ca e imposibil cu astia. In ceea ce priveste promovarea cantecelor la radio aici n-ai nici o sansa, pe de-o parte autoritatile considera oricum ca fiind suficient de neserios domeniul, iar pe de alta parte baietii din sistem sunt foarte disciplinati. Nu se dau in gat unii pe altii, nu sunt scurgeri de informatii in presa, ce mai… lucrurile merg mai ceva decat in marile familii siciliene. O sa ma intrebi cum se intampla asta? Pai foarte bine. Daca esti neica nimeni trimiti si tu o piesa la radio 21 sau Europa fm, de exemplu pe o adresa de email care de obicei e a nimanui, stii tu alea care incep cu office@, astea, de obicei, in Romania si mai ales in „industria” muzicala sunt pentru fraieri. Astepti 3 zile, o saptamana, nu te suna nimeni, iar dupa vreo doua saptamani suni tu si evident ca nu iti raspunde nimeni. Esti insistent, iar, poate, dupa vreo luna iti raspunde cineva si eventual iti spune ca n-au primit nimic si in cazul asta iti mai aloci inca o luna ca sa iei parcursul de la capat, dar daca ai noroc intr-un final apoteotic iti spune o secretara pe un ton de robot telefonic ca melodia ta nu se potriveste cu, citez, „politica postului”. Inchizi telefonul cu o fata usor tampa si cu un gust amar si te gandesti ca ai cheltuit 300 sau 500 sau 1000 de euro degeaba. „Norocul” tau vine insa de pe facebook unde niste doamne si niste domni „bine intentionati” iti povestesc atragandu-te astfel la fel de fel de cursuri sau sesiuni de dezvoltare personala pe bani multi, evident de la tine catre ei, ca salvarea ta nu vine de la radiouri, ca rezolvarea problemelor tale vine doar din promovarea pe internet. Tu, neica nimeni, dai banii pe cursuri si te apuci sa aplici ce ai invatat: iti faci conturi, postezi piesele, te imprietenesti samd, apoi astepti cu sufletul la gura sa se intample ceva, o luna, doua, trei. Vezi insa ca, de fapt, pe langa faptul ca niste prieteni, din politete ti-au dat niste like-uri si eventual niste distribuiri, in rest pace si liniste. Revii din nou la acele doamne si acei domni care eventual de abia acum te anunta: „Da’ce credeai frate ca e ceva pe gratis? Totul e pe bani nenica! Baga bani in promovare si ai sa vezi ca ai succes…bun…si incepi sa bagi bani in buzunarul lu’ iutub, lu’ feisbuc, lu’gugal adord si…iarasi nimic. Ai vrea si tu sa canti la zilele orasului Tancabesti asa cum face Corina, ai vrea si tu sa canti la sarbatoarea macului inflorit de la Dolhasca asa cum canta baietii de la Akcent sau macar la sarbatorile alea comunale facute de pe camion, in regia aluia de la Vacanta mare, Axinte sau cum il cheama, dar constati ca nu te vrea nimeni, ca nu suna telefonul. Pai ce sa faci? Ai dat o mie pe piesa, inca o mie pe „cursuri” si „promovare”. Iti vine o idee, geniala, da!!!
Participi la Vocea Romaniei sau X Factor. Asta e! O sa te vada o tara intreaga, toti vor aprecia talentul tau si vei deveni in scurta vreme o vedeta necontestata si atunci sa vezi cum vor veni ele, radiourile la usa ta sa te implore sa le dai piesele tale nepretuite sa le difuzeze…ce sa mai.. asta e rezolvarea. Te duci acolo si ce sa vezi, pe langa faptul ca oamenii aia, daca te trec de preselectie iti impun ce piesa sa canti iti mai cer si Povestea. Ce poveste frate? Pai n-ai si tu un accident de masina, sau niste luni de puscarie in Uzbekistan sau macar o nepoata care are cancer la 5 ani, nu stiu ceva, ca sa ajungi in finala…Pai n-am, eu am venit sa cant…Pai nu asa ne-a fost vorba mai omule…si atunci ce sa faci, multumesti lui D-zeu ca ai aparut macar la o editie televizata, te-a vazut mama si cele doua matusi inlacrimate de emotie si cu asta basta.


Te duci acasa si te culci, iar a doua zi dimineata deschizi radio Zu si il asculti pe Randi care are printre multele calitati muzicale si interpretative una fundamentala: nu s-a nascut neica nimeni.


Nu vreau sa iti retin atentia pentru ca stiu ca timpul tau e pretios. Promit sa revin cu continuarea acestui minunat subiect care este promovarea valorilor muzicale in Romania.




La buna vedere!