Bani contra oameni
1 din 3 locuitori
ai Romaniei nu au acces la apa curenta. Apa calda, in situatia a peste 8
milioane de oameni din Romania lui 2017 este un lux.Pe de alta parte regulile
UE privind penitenciarele obliga statele membre la existenta in inchisori a
apei curente si in mod evident a apei calde. Cum poate fi privita aceasta norma
europeana din perspectiva unui om onest care nu este infractor dar care nu isi
permite sa aiba acest lux in propria gospodarie?
Ordonantele legate de amnistie si gratiere se refera, practic la eliberarea a, DOAR, 3000 de oameni din inchisori, maximum. Mai intai ca aceasta cifra nu rezolva problema amenzilor de la CEDO si apoi ca aceasta problema nu este una de interes national.
Dan Voiculescu, patronul Antenelor, este unul dintre cei care pot beneficia imediat de prevederile acestor ordonante. Conform acestora, poate fi eliberat de indata si NU mai trebuie sa restituie prejudiciul. Fix in aceiasi situatie sunt si alti celebrii infractori: Liviu Dragnea, Sebastian Ghita, Gabriel Oprea s.a. Nu e foarte greu de inteles ca scopul ordonantelor nu e nici pe departe rezolvarea problemelor Romaniei in privinta penitenciarelor ci o manevra facuta pe usa din dos pentru salvarea si “albirea” unor dosare si a unor infractori, a unor hoti care au jefuit tara asta mai bine de 20 de ani.

Dealtfel, acest fenomen de salvare si albire
este transpartinic. De aceste ordonate vor beneficia o gramada de membrii PSD,
vreo 65 la numar, mai multi politicieni
PNL, ALDE sau PMP.
La inceputul lui 2014, premierul Romaniei de
atunci, Victor Ponta declara ca il propune pe Klaus Iohannis in functia de
ministru de interne. La inceputul lui 2017, presedintele Romaniei, Klaus
Iohannis este facut piroman tot intr-o declaratie publica de catre Victor Ponta,
azi pus pe linie moarta de catre fostii lui subalterni din PSD. Dealtfel,
actualii adversari din acest moment erau “prieteni la catarama” in defunctul
USL cu numai 3-4 ani inainte.
Este absolut evidenta inceperea campaniei
pentru un nou mandat din partea presedintelui Klaus Iohannis. Este absolut
evidenta minciuna si din campanie si de cum au inceput guvernarea si mai ales
este absolut evidenta incapacitatea liderilor actuali ai coalitiei PSD-ALDE de
a gestiona o criza.
Opinia publica din Romania este mai scindata
decat oricand. Sunt multi oameni, din pacate care inca mai accepta manipulari
grosiere si prafuite de genul “banii lui Soros distrug Romania”. Va reamintesc
anii 90’ cand banii lui Ratiu “distrugeau” Romania. Va reamintesc articolele
din anii 40’ ale lui Silviu Brucan din Scanteia care propuneau condamnarea la
moarte a lui Iuliu Maniu, care si el era inteles cu niste puteri straine si
evident oculte. Ca si fetisul cu fascistii.
Vicepresedintele ALDE declara duminica 22
ianuarie 2017 ca bande de fascisti sunt pe strazile Bucurestiului. In 1990, Ion
Iliescu spunea in seara zilei de 13 iunie ca bande de fascisti distrug
institutiile statului din Bucuresti. Vladimir Putin descria revolutia
portocalie de la Kiev ca una de orientare fascista. Dealtfel, orice adversar al
ordinii comunist-socialiste a fost catalogat ca fascist, uitandu-se, pe de alta
parte, prietenia istorica a anului 1939 dintre Rusia comunista si Germania
nazista care, iata, au putut sa-si dea mana si sa stearga de pe harta Europei o
tara precum Polonia.
Intr-o perioada in care manipularea este arma principala
a razboiului hibrid in care deja suntem,
oamenii nu inteleg ca nu mai trebuie sa fie
creduli si ca nu mai trebuie sa accepte informatie fast-food, informatie deja “mestecata”,
venita din medii pe care le credem libere. Nimic nu e liber. Totul e controlat
si nu iese nimic la iveala daca nu exista un interes potrivnic. Lumea de astazi
este intr-un razboi al intereselor si nu intr-un razboi intre bine si rau, intre adevar
si minciuna. Lumea de astazi este un razboi intre bani si oameni, un razboi
care nu se mai face cu pusca. Si mai e ceva important. Opinia nu poate lua
locul adevarului. Nu putem opina, de exemplu in legatura cu legea gravitatiei,
asa cum nu putem opina atunci cand minciuna sau furtul sunt la lumina zilei. Nu mai este
necesar sa elimini fizic o colectivitate umana. E mai simplu sa-i divizezi si
astfel sa-i conduci mai usor, apoi sa-i transformi intr-o turma tinandu-i ocupati
cu tot felul de false pericole, iar dupa aceea sa ii folosesti politic si
economic, adica sa-i tratezi ca pe o turma, spre propriul folos de avere si putere. Nu e nimic nou, doar ca din cand in
cand, avand in vedere ca Dumnezeu ne-a creat ca niste fiinte libere, reflexul
este acela de a amenda minciuna si prefacatoria. Antidotul in acest razboi intre
bani si oameni este, zic eu, sa ne raportam doar la bun-simt si adevaruri
simple.
Comentarii
Trimiteți un comentariu