Lamulțean Românico!

Introducere:
Un astfel de articol, scriere, zicere, cum vreți să-i spuneți în ochii multora, cu siguranță aflați în majoritate, este o erezie, ceva de nediscutat și de nepus la îndoială mai ales acum de sărbătoarea națională. E ca și cum ai înjura în biserică sau a spune despre Isus că îi plăcea din când în când să joace barbut cu apostolii. Ceva de neîngăduit așadar. Însă eu vă propun acest exercițiu mic, de neobservat, în opoziție mâna dreaptă din dreptul inimii a domnului președinte cu care ne vor invada televiziunile, față de atitudinea mândră a generalului care va deschide coloana de mașini de război făcute doar cu scopul de a ucide alți oameni, pe dușmani mai ales, ce-or fi ăia, în aplauzele inconștiente ale unor copii aduși la parada militară de niște părinți fără discernământ.
Deci dacă aveți naturelu simțitor în zona asta, cu dacii, Mihai Viteazul întregitorul, Ștefan cel sfânt și obligatoriu mare sau noi cei de „aici de două mii optzeci de ani și patru sute de minute” vă sfătuiesc să nu citiți. Lăsați fasolea cu ciolan și țuica fiartă să alunece voios pe gâtlejurile dumneavoastră mândre și emoționate de imnul românesc compus de un țigan în care ni se spune să ne trezim dreaku, iar noi nu și nu și ignorați-l pe lăutarul „Florin Milcov” care se dă el mare scriitor de feisbuc.
Cuprins:
Din capul locului vă spun că am mari probleme când vine vorba despre patriotism și național. Cu astea două noțiuni am fost și sunt într-o permanentă analiză. Pe de altă parte nu sunt, nu mă pretind deținătorul vreunui adevăr intangibil sau nezdruncinat. Mă străduiesc să fiu lucid, atent și dacă pot argumentat. De obicei, de 1 decembrie în ultimii 32 de ani se sărbătorește ziua națională a României, atunci când la 1 decembrie 1918 s-a stabilit unirea Ardealului, a Transilvaniei cu regatul României. Prilej de sărbătoare și aducere aminte.
După părerea mea ar trebui să sărbătorim faptul că noi oamenii am reușit, cu toții să ne respectăm, că nu ne mai umilim unii pe ceilalți pentru nici un temei, nici sexual, nici religios, nici politic, nici financiar. Oare când vom reuși, ca rasă ma refer, să ne purtam corect unii cu alții în marea majoritate a cazurilor. Păi avem ce sărbători? Eu zic că nu.
După părerea mea ar trebui să sărbătorim momentul în care fiecare om de pe planetă are dreptul la viață. Se încalcă drepturile omului încă de la primul capitol. Frații între ei nu se lasă, unul pe altul să moară de foame. Există un stat (de ce avem nevoie de state?)care în curând, adică peste vreo 7-8 ani, preconizează să asigure acest drept la viață tuturor cetățenilor săi. Cu ceilalți cum procedăm? Cu cetățenii din Coreea de Nord de exemplu.

Păi avem ce sărbători? Eu zic că nu.

După cum bine știm, istoria este scrisă de scriitorii, cronicarii învingătorilor. Putem îndrăzni să spunem că istoria este de fapt o cronică a celor mai violenți, sângeroși oameni? Adică cei care au ucis și distrus mai mult și anume învingătorii? Discutabil și spun asta și pentru că iubesc mult istoria.

Din istorie știm că, de fapt, românii neavând prea multe argumente de forță au apelat la oportunitați create între ceilalți actori istorici. Sunt multe exemple care vin să susțină acest argument. Momentele 1859, 1877, 1918, 1989 sunt pline de dovezi care vin să susțină teza oportunismului istoriei românilor și nu în sens peiorativ.
Visez să sărbătorim 10 de ani de când foametea, bolile, razboiul, granițele, tot ceea ce ne desparte pe noi, oamenii, să fi dispărut de pe toată planeta.
Dar hai să vedem cu ce chiar ne putem mândri de ziua României:
De exemplu cu faptul că avem din nou zimbri după ce aceștia dispăruseră aproape total din Europa.
Sau cu Cărturești carusel, o clădire restaurată, din secolul al XIX-lea, care găzduiește 10000 de cărți și 5000 de albume.
România este unul dintre cele mai bine locuri din lume pentru viteza 4G, ocupând locul 4 din 78 de națiuni
Avem o replică foarte reușită a Arcului de Triumf de la Paris, așa cum avem o replică reușită a muntelui Rushmore, în defileul Porților de Fier ale Dunării.
România are 7 situri ale patrimoniului mondial UNESCO și cimitirul vesel de la Săpânța, celebru în toată lumea.
Iată câteva motive, mai sunt și altele, pentru care ar trebui să fim mândri. Să fim mândri pentru stilouri, nu prin tancuri și gloanțe.
Eu nu văd nici o mândrie in a aplauda armata. Agresiunile de orice fel sunt rezultatul unor proaste gestionări diplomatice. Când se ajunge la bâtă inseamnă că rațiunea, toleranța, compasiunea, respectul, adică bazele omenescului au dispărut. Nu pot să aplaud faptele de eroism ale armatei române pentru apărarea patriei in contextul in care războiul este un efect al unui șir lung de cauze care sunt, de fapt, impotriva oamenilor. Nu pot să aplaud in general acțiunile armate indiferent cum sunt ele caracterizate.
România, români, românește.
Cuvinte incărcate de emoție și rațiune. Dar pândite și de patimi sau dimpotrivă, de persiflări. Realități pline de frumusețe și ințelepciune. Dar și imagini distorsionate de manipulări, jocuri de culise sau propagandă deșănțată. Reprezentări pentru care mulți s-au sacrificat suprem sau și-au dedicat viața, spiritul, munca, totul. Dar și reprezentări fățiș sluțite sau chiar aruncate la coșul istoriei pe un șervețel folosit sau poate mai grav sau trist in numele cărora s-au văzut siluite generații după generații ori s-au făcut crime in masă. Ion și Gheorghe care au fost obligați să se ducă la război au murit sau au fost schilodiți de Ivan, Johann sau Ahmed sau i-au omorât sau schilodit pe aceștia pentru că alții din spatele lor au avut niște interese, le-au vândut niște vorbe frumoase, au făcut bani și putere. Nici un război nu e legitim așa cum nu sunt naturale granițele. De ce avem oare nevoie de granițe?
Încheiere:
Mai jos aveți niște fotografii cu exemple de granițe inutile, într-una mexicanii joacă volei cu americanii. Nu instig, nu condamn, nu vreau să terfelesc valori. Vreau doar să spun că patriotismul este părul de pe mână care s-a ridicat ori de câte ori am fost alături de Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi sau Ivan Patzaichin. Iar naționalismul este la purtător prin limbă, obiceiuri și bucuria de a te întoarce întotdeauna acasă. Este părerea mea și felul meu de a simți și gândi patria. N-am nevoie de cizme, șenile sau bombardiere. N-am nevoie de discursuri scrise și spuse de amatori sau de gesturi penibile sau ipocrite. Lamulțean Românico! Îți doresc să scapi de dăunători!