Milcofisme - Sezonul 1, episodul 18

 

„Statul român post-decembrist, prin toate instituțiile sale, susţine şi încurajează mediocritatea şi subcultura, în toate domeniile, implicit în arta. Scopul acestei politici de stat a rămas acelaşi ca şi în perioada ante-decembristă, doar mijloacele s-au schimbat. Prostirea şi îndobitocirea maselor nu se mai face prin cântece patriotice şi versuri sforăitoare, ci prin promovarea continuă, prin toate canalele, a non-valorii. Populaţia ţării este sufocată cu vulgaritate, superficialitate, sexualitate excesivă, trivial, lipsă de sens şi de direcție şi, astfel, este transformată într-o masă de manevră mult mai uşor de manipulat şi de controlat.

Statul român post-decembrist s-a asigurat ca în vârful tuturor instituţiilor sale să se caţere indivizi obedienţi şi manipulabili, oportunişti, lingăi, executanţi docili, personaje dubioase, nulităţi fără opinii proprii şi fără coloană vertebrală, neaveniţi fără cultură, bun-simţ, bun-gust sau, măcar, bună-intenţie. Şefii şi şefuţii din România respectă toţi, ca pe-o condiţie sine qua non, acelaşi portret-robot: orgoliu gigantic - viziune zero! Lipsiţi de orice valoare personală şi susţinuți doar de proptelele politice sau de gaşcă, aceşti „capi” nu vor promova niciodată valorile adevărate şi nu vor încuraja niciodată exprimarea liberă sau manifestarea creativităţii autentice. Instituţiile româneşti nu sunt conduse de lideri, ci de stăpâni peste „moşii” pe care le consideră ale lor, de şefi a căror mentalitate seamănă izbitor cu cea a marilor feudali sau a stăpânilor de sclavi. (Excepţiile există, dar sunt rarisime şi pot fi numărate pe degetele de la o mână.) Ei bine, niciun astfel de şef nu va înghiţi niciodată artiştii autentici, rebelii, originalii, nealiniaţii. Nu-i va înghiţi şi va face tot ce îi stă în putinţă ca să-i îngroape

Televiziunile şi radiourile, subjugate de interese politice, financiare sau conjuncturale, promovează exclusiv anumiţi artişti – artiştii „agreeaţi” - mereu aceeaşi, mereu dintre cei aflaţi în mainstream, adică în acel curent care „nu face valuri”, nu ridică probleme, nu transmite mesaje profunde, nu îndeamnă la reflecţie sau la evoluţie, nu trezeşte emoţii şi mai ales, nu se adresează umanităţii din OM, ci animalităţii din el. În muzică, mainstream-ul, la care s-au aliniat treptat toţi cei care vor audienţă, faimă şi câştig facil, este foarte uşor de recunoscut, indiferent dacă e în pop, folk, rock, muzică lăutărească sau populară: linii melodice care seamănă izbitor cu mii de alte linii melodice, construite pe aceleaşi acorduri, repetitive şi lipsite de originalitate & versuri lipsite de valoare şi, uneori, lipsite chiar de sens logic, în care se perorează, fără subtilitate sau rafinament literar, despre dragostea sinonimă cu sexul, despre posesie şi distracţie superficială şi, în general, despre toate aspectele care apropie fiinţa umană de mamifer. Adică, 99,99% din muzica pe care o auziţi la orice post de radio / televiziune! Şi în acest caz, există câteva excepţii - doi-trei realizatori de emisiuni, care se încăpăţânează să lupte cu sistemul din interior şi reuşesc să strecoare în play-list şi niscaiva muzică „nealiniată”, pe lângă ciurucuri şi muzică străină, care e majoritară (şi pentru care drepturile de autor se scurg în afara ţării).

Drepturile de autor se plătesc puţin sau deloc, iar din acei bani nu poţi să cumperi nici măcar un set decent de corzi la chitară. Asociaţiile, uniunile şi organizaţiile, care ar trebui să reprezinte şi să protejeze artiştii, sunt slabe, ineficiente, lipsite de transparenţă şi hiper-birocratizate, conduse de şefi împietriţi în propriile lor şabloane şi corespunzând aceluiaşi portret-robot, de stăpân pe moşie. Indiferent de organizaţia profesională la care este afiliat, un artist (din afara mainstream-ul) ştie că nu trebuie să se aştepte ca „asociaţia” să facă ceva pentru ca arta lui să fie cunoascută sau să spere că-i va oferi vreun ajutor, în caz de nevoie.

Spaţiile destinate spectacolului au fost distuse, închise, vandalizate sau transformate în săli de jocuri de noroc, păcănele, amanet, schimb valutar, magazine second-hand şi „Totul la 2 lei” sau cârciumi şi cluburi. Majoritatea covârşitoare a clădirilor care, cândva, erau case de cultură, case ale tineretului sau copiilor, săli de spectacol construite de fabrici, sindicate şi primării, peste tot în ţară, NU MAI EXISTĂ. Aproape toate sălile amenajate adecvat pentru manifestări artistice, rămase moştenire din perioada de tristă amintire, au fost distruse, într-un fel sau altul (sau li s-a dat o altă destinaţie) şi nu s-a construit nici una nouă.

În ultimii 26 de ani, oamenii au fost obişnuiţi să nu plătească pentru a vedea un spectacol sau un concert, pentru că acestea sunt mereu oferite gratuit de primării, de partide politice aflate în campanie electorală sau de firme de băuturi, care vor să-şi crească exponenţial vânzările. Românilor li s-a inoculat ideea că arta e „la liber”, e gratis, e „moka” şi pentru asta, autorităţile s-au asigurat că nu le oferă decât entertainment de cea mai joasă vibrație, adecvată pentru mase, pentru „prostime”. Un artist din afara mainstream-ul, nepromovat de niciun radio sau televiziune, nesusţinut de niciun partid politic şi nefinanţat de nicio firma multinaţională care să-l fi folosit pentru imagine (şi care, în plus, mai pune şi bilet de intrare pentru un concert de-al său) este, teoretic, sortit pieirii şi nu are nicio şansă să supravieţuiască pe „piaţa muzicală din România”. Atâta timp cât din vânzarea de CD-uri este exclus să poată cineva supravieţui, singura şansă rămâne concertul live, pe care, neavând alte opţiuni, artiştii ajung să îl organizeze în cluburi, în subsoluri şi catacombe, dacă nu pot / nu vor să cânte pe la nunţi şi botezuri. Şi astfel, ajung la mâna patronilor de cluburi, terase şi baruri, care le pot pune absolut orice condiţii vor ei – de la chirii nesimţite până la sume obligatorii de vânzare la bar.

Vă-ntrebați de ce cântă artiştii în cluburi? Pentru că n-au încotro şi mai e mult până se face dimineaţă în România!

Aceasta este o declaraţie pe proprie răspundere, pe care o semnez. Adrian Berinde ”