Recuperarea demnității se face doar impreună. Studiu sociologic.

Aveți aici și tot la muzicienii independenți mă adresez in primul rând, un studiu sociologic făcut acum 2 ani care confirmă multe dintre concluziile fiecăruia dintre noi, culese oarecum și folosesc un termen tehnic "după ureche", "la simț". De data asta vă invit să urmăriți un studiu sociologic care confirmă marginalizarea și discriminarea la care suntem victime mai mult sau mai puțin conștiente, de prea multe zeci de ani. Și aici nu trebuie să se tragă concluzii de genul in care publicul e incult sau needucat. Intr-adevăr intr-o mare măsură așa este numai că din păcate, alte studii sociologice au dovedit că această situație este doar efectul unei cauze profunde cu multe rădăcini istorice in 70 de ani de comunism și neo-comunism cu o cultură fardată și scoasă la inaintare dar cu hainele rupte și in picioarele goale, pentru a arăta chipurile superioritatea societății multilateral dezvoltate față de capitalismul găunos sau ulterior loviluției din 89' când s-a constatat că băieții care s-au perindat pe la conducerea statului nu numai că au tratat cu nepăsare și superficialitate fenomenul dar au participat prin atitudinea lor de vătafi social la declasarea culturii și a oamenilor de cultură, inclusiv deteriorarea venită la pachet a respectului și prețuirii din partea societății a actului cultural, a actului artistic in general, a celor care fac să se intâmple muzică, teatru, dans etc. Problema din păcate depășește și pragul celor 70 de ani și spun asta pentru a elimina tentația datului a toată vina pe dictatura comunistă, din păcate vin cauze și dinspre trecutul mai indepărtat, din perioada interbelică de pildă când cultura la noi era doar apanajul unor elite la care, sigur, acum ne uităm cu maxim respect, e normal, dar care nu a știut sau nu a vrut, să ridice masele. Au fost niște tentative după părerea mea prea puține, de prea mică importanță. Deci avem de-a face cu un fenomen de declasare, de discriminare, de marginalizare, care se intinde pe vreo 100 de ani asta după știința mea inseamnă vreo 3-4 generații și astfel e lesne de ințeles că toate aceste probleme cu care mulți dintre noi ne confruntăm zilnic aproape sunt deja, e trist dar adevărat, tradiție și ca să schimbi mentalități tradiționale pare ca și cum ai vrea să pleci pe Marte cu căruța. Inclusiv artiștii declasează alți artiști. Și acum mă refer la o altă cauză pentru care suntem in această situație. Iarăși, mă refer in primul rând la muzicieni. Vreme de 30 de ani nu s-a reușit să se creeze un organism de reprezentare coerent care să vină să regleze industria, care să vină să tempereze tentațiile de monopol de toate felurile. In fine, care să vină să instituie mecanisme care să genereze in piață mult mai multă egalitate de șanse, să aducă mult mai multă transparență la nivel de promovare, la nivel de gestionare a drepturilor șamd. Mulți muzicieni populari, din păcate, au preferat să iși vadă mai degrabă de propriul lor univers de viață, de creație, de relații, de interese in detrimentul unei atitudini ceva mai militante, a unei atitudini care să depășească cumva cadrul dezbaterilor nesfârșite, a comentariilor fără un rezultat concret și să vină in sprijinul unui bine comun, de breaslă, direcționat mai puțin către sine și care să vină in sprijinul celorlalți. Acestea sunt doar câteva cauze a ceea ce veți vedea și auzi in acest sondaj.
Sondajul in format pdf il puteți găsi aici