Cum mi-am petrecut izolarea.
Se face o lună de când viața mea s-a schimbat substanțial. Pe scurt treaba a fost cam așa:
Pe 16 martie am inițiat o petiție. In acel moment nu m-am gândit la nimic. Am simțit nevoia fizică să mă securizez. Am simțit nevoia să sar in ajutorul celor ca mine. A tuturor artiștilor independenți. Nu mi-a trecut prin cap nimic din ceea ce a urmat. La o saptămână după aceea, pe 23 martie, am trimis un memoriu impreună cu 8000 de semnături câte erau la acel moment (acum sunt peste 18000-nu am oprit petiția, o să vedeți de ce). Eu personal incă nu am primit un răspuns oficial (conform legii răspunsul se dă in interiorul termenului de 30 de zile). Am primit ajutor de la senatorul USR Vlad Alexandrescu, fostul ministru al culturii din perioada guvernului Dacian Cioloș. A trimis și dânsul memoriul și semnăturile la ministere sau guvern. La scurtă vreme după această treabă a apărut OUG 30/2020 care intr-o anumită măsură a răspuns și nevoilor artiștilor independenți. a părut o victorie și din păcate am deschis șampania prea repede. Problema a reieșit in zilele următoare. Metodologia și actele cerute care au dovedit o mare necunoaștere a realităților vieții și activității unui artist independent. Ii putem spune un viciu de proedură pentru că nu poți cere un contract pe drepturi de autor doar din ultimile 3 luni. Unii artiști au contracte care s-au semnat acum 6 luni sau poate chiar un an. Contracte care se derulau in această perioadă iar aceștia nu s-au calificat și e doar un exemplu. Rezultatul este că doar 20-25 % din artiștii independenți vor beneficia de protecție socială in condițiile acestui ordin guvernamental. Doamna ministru Violeta Alexandru vorbește in continuare de solidaritate socială și că nimeni nu va fi lăsat in urmă doar că intre intenții și realitate cel puțin din perspectiva artiștilor independenți este o destul de mare distanță. Acesta este motivul pentru care nu am inchis petiția. Practic memoriul și petiția mea au fost, poate, la baza acestui demers doar că demersul este prea mic, este incomplet și chiar ca și consecință, discriminatoriu. Am simțit in scurtă vreme că treaba asta nu va funcționa așa cum ar fi trebuit și am propus o altă inițiativă. Sunt membru asociat al Platformei România 100 și le-am propus colegilor mei din conducere să lansăm o campanie de strângere de fonduri pentru ajutorarea muzicienilor independenți aflați in mare nevoie. In 30 martie Platforma România 100 a lansat site-ul muzicianindependent.ro și campania „SOLidaritate suntem fapte“. Am promovat, am invitat o serie de muzicieni care au venit să iși manifeste sprijinul și să recomande alți colegi muzicieni aflați in imposibilitatea de a-și plăti facturile pentru că starea de urgență le-a interzis activitatea. Din păcate până la această oră s-au strâns foarte puțini bani iar cauzele acestei situații sunt numeroase și țin de superficialitatea cu care presa tabloidă tratează lumea muzicală românească, țin de metehne istorice ale mentalității arhaice românești in a privi statutul unui artist și nu in ultimul rând țin de o anumită lipsă a culturii respectului față de muzică și muzician aflată in majoritatea mentalului colectiv românesc actual.
Pe 16 martie am inițiat o petiție. In acel moment nu m-am gândit la nimic. Am simțit nevoia fizică să mă securizez. Am simțit nevoia să sar in ajutorul celor ca mine. A tuturor artiștilor independenți. Nu mi-a trecut prin cap nimic din ceea ce a urmat. La o saptămână după aceea, pe 23 martie, am trimis un memoriu impreună cu 8000 de semnături câte erau la acel moment (acum sunt peste 18000-nu am oprit petiția, o să vedeți de ce). Eu personal incă nu am primit un răspuns oficial (conform legii răspunsul se dă in interiorul termenului de 30 de zile). Am primit ajutor de la senatorul USR Vlad Alexandrescu, fostul ministru al culturii din perioada guvernului Dacian Cioloș. A trimis și dânsul memoriul și semnăturile la ministere sau guvern. La scurtă vreme după această treabă a apărut OUG 30/2020 care intr-o anumită măsură a răspuns și nevoilor artiștilor independenți. a părut o victorie și din păcate am deschis șampania prea repede. Problema a reieșit in zilele următoare. Metodologia și actele cerute care au dovedit o mare necunoaștere a realităților vieții și activității unui artist independent. Ii putem spune un viciu de proedură pentru că nu poți cere un contract pe drepturi de autor doar din ultimile 3 luni. Unii artiști au contracte care s-au semnat acum 6 luni sau poate chiar un an. Contracte care se derulau in această perioadă iar aceștia nu s-au calificat și e doar un exemplu. Rezultatul este că doar 20-25 % din artiștii independenți vor beneficia de protecție socială in condițiile acestui ordin guvernamental. Doamna ministru Violeta Alexandru vorbește in continuare de solidaritate socială și că nimeni nu va fi lăsat in urmă doar că intre intenții și realitate cel puțin din perspectiva artiștilor independenți este o destul de mare distanță. Acesta este motivul pentru care nu am inchis petiția. Practic memoriul și petiția mea au fost, poate, la baza acestui demers doar că demersul este prea mic, este incomplet și chiar ca și consecință, discriminatoriu. Am simțit in scurtă vreme că treaba asta nu va funcționa așa cum ar fi trebuit și am propus o altă inițiativă. Sunt membru asociat al Platformei România 100 și le-am propus colegilor mei din conducere să lansăm o campanie de strângere de fonduri pentru ajutorarea muzicienilor independenți aflați in mare nevoie. In 30 martie Platforma România 100 a lansat site-ul muzicianindependent.ro și campania „SOLidaritate suntem fapte“. Am promovat, am invitat o serie de muzicieni care au venit să iși manifeste sprijinul și să recomande alți colegi muzicieni aflați in imposibilitatea de a-și plăti facturile pentru că starea de urgență le-a interzis activitatea. Din păcate până la această oră s-au strâns foarte puțini bani iar cauzele acestei situații sunt numeroase și țin de superficialitatea cu care presa tabloidă tratează lumea muzicală românească, țin de metehne istorice ale mentalității arhaice românești in a privi statutul unui artist și nu in ultimul rând țin de o anumită lipsă a culturii respectului față de muzică și muzician aflată in majoritatea mentalului colectiv românesc actual.
Dar nu numai atât. In această perioadă a reieșit foarte clar faptul că in lipsa unor structuri de reprezentare, in lipsa unui cadru eficient de dezbatere
la nivelul unui parteneriat social, cel puțin muzicienii independenți dar și artiștii in general nu pot propune soluții de rezolvare, de normalizare a vieții muzicale, artistice, in general. Suntem
practic legați de mâini și de picioare. Ne-am condamnat cumva mazochistic la o muțenie cronică ce durează de 30 de ani. Oamenii, ajungându-le cuțitul la os cum se spune au resimțit
din plin această nevoie. Această perioadă le-a arătat fără doar și poate că nevoia unei organizații este fundamental importantă. Astfel din 3 aprilie am lansat un plan in care
mi-am propus să coagulez un grup de inițiativă care să demareze organizarea unei structuri care poate deveni o uniune națională a muzicienilor independenți. Toate aceste demersuri le-am gândit
de unul singur dar le-am făcut impreună cu o echipă. Uneori echipele s-au adunat de la sine, alteori au fost rodul unei bune comunicări. Există o vorbă. Putem pierde separat sau câștiga
impreună. Iar toată această nebunie care se intâmplă la nivel planetar este ca o lecție care vine să intărească acest adevăr.
O initiativa buna,sper sa se alature cat mai multi artisti la acest proiect !!!
RăspundețiȘtergere