Despre Eurovision 2019 sau TVR vs. EBU. Drumul de la 14 la 50 %

Cam 4 ore a durat show-ul de aseară de la Tel Aviv. Cu o istorie de peste 60 de ani, pornită de la ideea lui Sergio Pugliese de la RAI și promovată la EBU de Marcel Bezencon, având premiera pe 24 mai 1956, ESC, acum când vorbim, este și repudiat și aclamat și ignorat și criticat. A devenit mai degrabă o manifestare de imagine, tendințe, de bacșișuri politice sau declarații de bună vecinătate. Lupta impotriva discriminării se imbină cu accente de discriminare pozitivă, ca peste tot, cu cât se extinde industria, produsele devin din ce in ce mai populare, respectiv kitsch-oase, lipsite de conținut și de emoție. E un soi de contopire a mesajului, muzicii, imaginii in tendințe. Cu sau fără acordul nostru și cred că fără vreo mișcare de culise (dacă nu cumva sunt eu un pic cam naiv) sau ce ține de vreo teorie a conspirației, Eurovisionul, acest mainstream art-performing se duce spre promovarea unor tendințe. Nu pot spune că sunt de acord dar nici nu pot revendica in contextul actual vreo viabilă schimbare de direcție. Ceea ce resimt insă, nu numai la Eurovision, este nevoia unui anumit soi de echilibru. A nevoii de echilibru mai ales. Sigur că celebrăm diversitatea, asta insemnând că suntem cu compasiune și acțiune alături de mai multe și diverse grupuri minoritare aflate in tot felul de nevoi. Sigur că trebuie să fim conștienți de istoricul suferințelor din trecut ale acestor minorități și că, până la urmă, unele dintre ele nu și-au rezolvat nici pe departe nevoile dar nu putem să ignorăm grija și față de ceilalți, crezând că dacă ești majoritar, normal (cu toate că uneori trebuie să redefinești chiar și această noțiune) și dacă vrei doar să te simți bine și să te bucuri, eventual, de muzică bună asta te face superficial, neserios și mai puțin important. Iar când vorbesc de echilibru mă gândesc la manifestarea atât a normalului dar și a anormalului, fix așa cum il vedem fiecare, intr-un procentaj echilibrat. dar și la o echilibrare a raportului intre muzica și spectacol, intre formă și fond, fără ca de aici să ințelegem cumva vreo ierarhizare ci poate, ideal, de o imbinare cât mai fericită. Știu că in teorie sună bine, iar in practică e cumva utopic, dar la asemenea anvergură și la asemenea istoric, oamenii chemați să gopodărească acest produs trebuie să fie dintre cei mai pricepuți. Dacă mi-aș permite să dau un sfat celor de la EBU acela ar fi să urmărească un adevăr simplu. Eurovision este un concurs de cântece. Așa se numește, iar asta este in primul rând. Iar eu cred că puterea muzicii, dând intâietate competiției de valori muzicale, punând pe primul plan promovarea valorii muzicale, asta cumva de la sine va drena și echilibra toate celelalte tendințe, pentru că muzica in esența ei este un cod democratic natural. Show-ul de scenă dar și cel de televiziune
mie mi s-a părut excelent și foarte inovativ. cu toate că avem oameni foarte bine pregătiți pe la noi nu știu de ce dar nu cred in stare tvr-ul ca instituție să aibă capacitatea să producă un astfel de show.

Pe vremuri, pe la Cerbul de aur, când am eu asa impresia din avion, fără să cunosc instituția din interior cum că profesioniștii erau lăsați să-și facă meseria, exista și la noi valoare de televiziune, dar asta e o altă poveste. O să revin la TVR. Ceea ce vreau să adaug acum este legat de Ester Peony. Mai intai că ea, in sine și-a făcut treaba foarte bine. A cântat cât a putut mai bine (și chiar cântă bine) și și-a insușit partitura scenică. Doar că a avut două probleme. Prima și cea mai importantă lipsa unei piese mai bune. Ceea ce mă intrigă insă, când vine vorba despre calitatea piesei trimise de România este faptul că am identificat cel puțin 7 piese din finală sub calitatea piesei cântată de Ester Alexandra Peony. Aici nu că nu ințeleg, căci ințeleg dar asta chiar mi se pare frustrant să vezi

piese mai slabe ca a ta, vizibil, auzibil, chiar dacă știi că nici piesa ta nu e vreo lumină este destul de nedrept. A doua problemă este, iarăși lucru evident, faptul că pentru ea “pălăria” asta a fost un pic cam mare. E nevoie de un pic de antrenament ca să plutești pe la 30 de km altitudine. De fapt, problema României la Eurovision 2019 (ca și la 2018 dealtfel) nu a fost Ester Peony sau The Humans, anul trecut. Problema României de la Eurovision este instituția organizatoare, nu oamenii ci instituția și cutumele ei. Politizarea ei excesivă. Ierarhia instituției bazată pe alte criterii decât cele legate de performanța profesională. Inerția și dezinteresul care domină pe acolo. Rețeaua de interese, pile și cunoștințe. Celebrul PCR vechi de 70 de ani și mai bine. Păi altfel cum vă inchipuiți că a apărut filmulețul cu sustinerea referendumului pentru familie a Laurei Bretan fix in perioada selecției naționale. Căci diferența, ne place sau nu, asta a făcut-o. De aici și schimbarea atitudinii celor doi vloggeri, membrii ai comunității lgbtq care a dus la scăderea notei juriului, respectiv a coborârii Laurei Bretan din poziția de lider. De aici o mulțime de intrebări. Oare Laura Bretan era potrivit să fie expusă la un subiect atât de controversat având totusi 15 ani la vremea repectivă?
Oare nu cumva lipsa unui manager autentic a dus la un asemenea demers? Oare avem nevoie de

juriu internațional la selecția națională? Oare nu cumva homo vs hetero este o falsă problemă?

Sunt mai multe intrebări. Nu mă apuc eu acum să le dau răspuns pentru că nu sunt eu cel chemat să judec doar că, iarăși, un pic de cumpătare și echilibru din partea tuturor părților n-ar fi stricat. De aici și apariția lui Ester Peony. A fost ca o joacă de copii. Doi se bat și al treilea câștigă. Păi cum cine era al doilea? Păi Dan Popi cine?!?...pardon... Bella Santiago...ma scuzați...a fost fix ca in politică, asta să nu iși mai inchipuie cineva că mai este ceva sau cineva in afara politicii. Și dacă tot veni vorba de politică, de data asta de politică făcută prost de unii nechemați, de pe-aici, il avem pe don Gigel. Pe care partidul l-a plantat in comisia de cultură de la șparlament. Don Gigel, că tot e campanie și trebuia să bifeze la evenimentele partidului să se vadă că a contribuit și el cu ceva, susține din inălțimea profunzimii sale culturale cum că România citez “s-a făcut de râs” doi ani la rând pe banii poporului hămesit și că doamna Gradea ar trebui să-și dea demisia. Asta de pe urmă nu mi-ar displace cu toate că dacă nu se schimbă mentalitatea că e doamna respectivă sau altcineva e cam tot același lucru. Don Gigel nu cu amatorisme de-astea se rezolvă problema sau altfel spus dacă nu te pricepi, nu te băga. Despre Madonna pentru mine totul se reduce la un singur cuvânt. FALS!
EBU trebuie să redimensioneze și să recalibreze produsul. Trebuie să asculte vocea publicului care, iată, a votat deja pentru muzică. Pentru că Olanda a venit cu muzică și a câștigat. Pentru că Suedia a venit cu muzică și a fost pe podium. Inchei cu un mesaj clar din care, cea care au pierdut acest concurs, respectiv televiziunea publică din România ar trebui să aplice un lucru simplu pe care EBU, instituție democratică, la aplicat. La Eurovision votul publicului a fost 50% și nicicum altfel!
Cei care au urechi de auzit și ochi de văzut dar mai ales interes de construit poate văd , aud sau fac ceva. Altfel ne plângem, bifăm, cheltuim bani și ne critică Gigel!