Pledoaria muzicilor înalte

Am văzut topul 500, canale de youtube românești, pentru perioada iulie-decembrie 2017 făcut de Zelist (https://www.zelist.ro/top_custom/youtube/semestrul-2-2017).
Evident că m-am uitat la partea de muzică. La categoria top content vloggeri este 5Gang - Singuri acasă(https://www.youtube.com/watch?v=SvOz93YGKrw), un cântec, se pare foarte apreciat de tinerii din România, un canal de vlogging de mare succes, probabil celebru, în zona tineretului urban din România. Selly, cel care păstorește acest canal declară într-un comentariu:”Vă mulțumim mult pentru tot suportul. Sunteți cea mai tare comunitate. O să vă răsplătim cu cel mai șmecher conținut”. La capitolul top content muzică avem videoclipul muzical cu cele mai multe vizualizări, peste 45 de milioane, Fly Project-Get Wet (https://www.youtube.com/watch?v=bdo39cJBnjc). Dani Mocanu este liderul de necontestat, cu 89,6 milioane de vizualizări, cu mult peste Smiley cu 68,6 milioane sau Inna cu 68,2 milioane la capitolul artist/muzician din acest clasament youtube. Dani Mocanu Oficial (https://www.youtube.com/user/danimocanuoficial) este numele canalului său de youtube unde sunt zeci de milioane de vizualizări ale unor cântece cum ar fi, Șmecher cu parfum de damă, Am bani de mă enervează sau Voi nu mă haliți. Datele se referă strict la perioada iulie-decembrie 2017, așa cum spuneam.

În urmă cu ceva vreme aminteam despre un sondaj făcut de Inscop (https://www.dcnews.ro/sondaj-inscop-ce-genuri-de-muzica-asculta-romanii_373962.html) referitor la ce muzică ascultă românii în general. Cifrele arată faptul că aproape 70% din populația României ascultă muzică populară, preponderent și manele.

Probabil că pentru unii aceste date sunt cunoscute și nu reprezintă noutăți. Pe de altă parte pentru alții aceste informații nu fac decât să confirme ceea ce se aude în jurul nostru, peste tot, ceea ce organizatorii de spectacole mari și foarte mari produc în România. În urmă cu ceva vreme, iarăși, pe Digi 24 citeam o știre care suna așa:
„În momentul de faţă e 42% procentul elevilor care ţin de analfabetism funcţional, adică sunt elevi care nu sunt capabili să facă raţionamente elementare, nu ştiu să folosească operaţiile matematice elementare când se confruntă cu o situaţie din viaţa de zi cu zi”, a spus Cristian Hatu,preşedintele Centrului de Evaluare şi Analize Educaţionale. Este vorba despre cei care “stau în bănci ore în șir și învată pe de rost definiții, formule și alte lucruri pe care mai apoi nu vor ști să le folosească niciodată. Mai copiază la un test pentru că știu să citească, mai beneficiază de indulgența profesorilor și trec clasa, an după an”. Oficial 150000 de români sunt analfabeți, e foarte posibil ca numărul celor care scriu și citesc greu sau foarte greu să fie ,iarăși de nivelul a cateva milioane. Aici pot intra și cei care n-au mai citit o carte din școala primară sau nu scriu mai mult de o cerere sau o declarație de impozit, adică o dată maxim de două ori pe an.

La alegerile din 2016 s-au prezentat la urne peste 4 milioane de cetățeni români cu vârste între 45 și 70 de ani. Prezența la urne a tinerilor a fost de aproximativ 400.000 de oameni. Asta spun tot statisticile. Pe de altă parte avem în fruntea țării miniștrii care se exprimă greșit gramatical, care vorbesc foarte prost o limbă străină și care dovedesc în funcțiile pe care le ocupă amatorism și totală nepricepere. De la oaia lui Daea până la genunche, de la imunoglobină la “toți copii va recupera zilele de școală la o altă dată care vom anunța noi când” sau “Bucureștiul este smart doar pentru că aici locuiesc foarte mulți oameni smart”…Ceea ce am vrut să descriu este o imagine, o fotografie pe mai multe dimensiuni în care este inevitabilă trimiterea spre politic. Cine își închipuie că toate acțiunile și proiectele pe care le facem nu au un corespondent cât de mic în zona politică, economică sau legislativă este cel puțin naiv. De aici și diferitele dimensiuni pe care le-am schițat fără a avea pretenția că am spus prea multe lucruri noi. Istoria se repetă. Există o ciclicitate a derizoriului în spațiul românesc și o istorie bogată a superficialității față de cultură. Pe de altă parte există o mână de oameni, o mică mână de oameni care se zbat an de an, lună de lună, zi de zi, să promoveze, de fapt, propria pasiune. Mă refer la cei care se luptă în toate felurile pentru a face festivaluri de folk, blues sau jazz, festivaluri de teatru sau film, acțiuni de promovare a literaturii sau artei în general. Problema nu este la cetățeanul consumator. El vine și se bucură dacă știe sau e curios și vrea să afle. Problema e cu “factorii de răspundere” sau mai exact cu melteanul din fruntea județului sau al orașului care zice că are bani dar parcă ar da mai degrabă la popor ce știe sigur că-i place, că astfel vin mai mulți și are și el șanse mai mari la alegeri. Păi nu? Că intelectualii ăștia oricum nu-l votează! Mă rog, poate nu sunt toți așa, dar majoritatea...Închei corelațiile cu intens discutata migrație a românilor spre vest. Conform datelor oficiale 3,4 milioane de români cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani au plecat definitiv din România în ultimii 10 ani. Rapoartele menționează o medie de 9 persoane pe oră.

Mă întorc la muzică. La ce e bună muzica? La ce e bună cultura? Se întreba deunăzi Andrei Pleșu. “Doua dintre cele mai populare perceptii asupra culturii in zilele noastre sunt, pe de o parte, ca a face cultura e o fandoseala nerentabila, care are utilitate doar atunci cand faci curte vreunei domnisoare si, pe de alta parte, cultura e un lucru exotic – sau foarte sus, sau foarte la margine.” Se poate spune absolut același lucru despre muzica originală necomercială. Despre ceea ce numesc aici muzicile înalte. Despre suferința unei muzici originale care să nu alerge după popularitate ci mai degrabă să transmită o idee de frecvență înaltă. Se întâmplă de obicei în rock, blues, jazz, folk. E vorba despre același calapod când vorbim despre educația muzicală din școli. Nereformată, neschimbată de zeci de ani, fără importanță. Sunt oameni care vorbesc despre blues ca despre un dans lent pe o baladă pop, maxim rock. Sunt oameni care nu fac diferența între trupa Toto și Toto Cutugno sau oameni care asimilează rock-ul cu dansul în stilul rock’n’roll. Ca să nu mai vorbim de percepții. Muzicianul român, titulatură care pare pentru mulți o fandoseală marginală, neserioasă, rămâne în conștiința a milioane de români același ins de la capătul satului, mai negricios, cu siguranță mai sărac, pe care îl urci în copac duminica la horă după ce ai luat la bord mai multe pahare încurajatoare. Sunt 1000 de ani de istorie aici. Ce să am eu sau să împart cu Dani Mocanu, Selly, Fly project sau alții ca ei? Sunt doar exemple aproape impersonale. Sunt aproape niște cifre. În nici un caz nu comentez sau nu critic valoarea sau conținutul estetic al mesajelor pe care le transmit prin intermediul muzicii lor. Nu e treaba mea pentru că eu nu ascult așa ceva. În țări civilizate există canale specializate pentru promovarea muzicilor înalte. În România sunt prea puține și mediocre.O pledoarie pentru promovarea muzicilor înalte, în contextul României actuale pare o glumă proastă. Știm însă și mai ales simțim, unii dintre noi, că nu e nicidecum așa.
Ca să-l parafrazez pe Constantin Noica spațiul muzicilor înalte este spațiul deplinei libertăți. Aș adăuga, al deplinei libertăți conștiente. Acesta este argumentul cel mai important pentru pledoaria muzicilor înalte. Nu e sacrificiu. E datorie.