Romania mea

Despre patriotism nu se vorbeste. Asa cred eu si acum incalc aceasta regula. Spun ca nu se vorbeste pentru ca este un sentiment foarte intim. Patriotica este familia, patriotici sunt copii si parintii. Patriotica este intalnirea cu baietii la un meci si la o bere sau la un gratar, afara...Patriotica este munca de fiecare zi, lupta de fiece zi in care te zbati sa iti indepinesti menirea sau visurile, sa iti indeplinesti misiunea sau dorintele. Patriotica este sarbatoarea botezului sau a nuntii, precum si ritualul trecerii in nefiinta. Patriotic, cred, este chiar Tatal nostru, asa cum patriotic este ce face medicul sau profesorul, pompierul sau pilotul. Patriotism este atunci cand vrei sa iti fie bine, cu demnitate, smerenie si buna credinta. Tara este un rezultat al sumei tipurilor de patriotisme pe care le purtam fiecare in suflet. Daca te doare la trei metri in spate despre treaba asta, sau te bati cu pumnul in piept, dar de fapt, acasa, cand te uiti in oglinda, singur in baie, zambesti ironic, inchipuindu-ti ca i-ai pacalit pe fraieri, daca crezi ca doar steagurile, popii, moastele si respectul fata de niste strabuni pe care nu ii stii prea bine este patriotism te indemn sa fii mai atent. Daca nu vrei nu e nici o problema, doar, nu te inghesui sa primesti. Nu zbiera, plangandu-te. Nu critica si nu infiera. Nici o mare personalitate nu s-a autodeclarat patriot, ba mai mult, nici nu le-a trecut prin cap sa se proclame astfel. Ma gandesc la Ghandi sau la Ivan Patzaichin. Ma gandesc la Paulescu sau la Mandela. Patriotica, pana la urma este intreaga noastra viata, in primul rand pentru ca orice am face si oriunde am fi, tot romani ramanem. Din aceasta cauza nu poti vorbi despre patriotism, nu te poti bate cu pumnul in piept cu asta, pentru ca tara suntem noi, iar patriotismul este ca o respiratie. Nu poti vorbi despre ea, dar este fundamentala.