De la zei la oameni si inapoi.

Doi intelectuali importanti ai Romaniei de azi, in anul de gratie 2016, domnul Mircea Cartarescu si domnul Nicolae Manolescu, considera recentul laureat al premiului Nobel pentru literatura ca nefiind vrednic pentru primirea acestei distinctii. Este vorba, dupa cum probabil stiti, despre Bob Dylan. Il avem si pe domnul Dan C. Mihailescu, deasemenea o figura proeminenta si respectabila, care spune deasemenea ca i se pare de-a dreptul ridicola optiunea pentru Dylan la Nobelul pentru literatura.
Domnul Cartarescu spune ca, citez "Și-mi pare atât de rău pentru marii scriitori care îmbătrânesc la coadă, maeștrii și favoriții mei: Pynchon, Lobo Antunes, Amos Oz, John Ashberry, Vila-Matas… Ne-a făcut-o comitetul Nobel de data asta!", am dat copy-paste de pe articolul publicat pe Hotnews astfel incat sa nu existe nici un fel de dubii. Intre timp, domnul Cartarescu a retractat, spunand ca s-a razgandit si ca noaptea uneori este un sfetnic bun...
Domnul Manolescu este si mai transant: " Bob Dylan, care a luat premiul e un textier de mana doua. E o mizerie", citeaza Adevarul.
Pe de alta parte aflam de pe Twitter ca presedintele Barack Obama spune "Congratulations to one of my favorite poets, Bob Dylan, on a well-deserved Nobel" sau the New York Times care se intreaba de ce le-a trebuit atata timp ca sa ii dea premiul. Scriitorul Salman Rushdie, aflat printre favoritii acestui an, declara ca "We live in a time of great lyricist-songwriters – Leonard Cohen, Paul Simon, Joni Mitchell, Tom Waits – but Dylan towers over everyone. His words have been an inspiration to me all my life ever since I first heard a Dylan album at school and I am delighted by his Nobel win." sau scriitorul Steven King care spune ca „I am ecstatic that Bob Dylan has won the Nobel. A great and good thing in a season of sleaze and sadness.”
Am ales in mod special declaratii importante si contradictorii si voi incheie in a cita declaratia Sarei Danius, secretarul permanent al Academiei Suedeze: "Bob Dylan e un mare poet, pur si simplu. Este un mare poet, in mareata traditie a limbii engleze. V-as recomanda sa ascultati Times of Freedom, alta piesa ar fi Visions of Johanna. Dar as sugera sa incepeti cu Blonde on Blonde, din 1966"
Dupa atatea si atat de prestigioase pareri pro si contra si va rog sa ma credeti ca mai sunt si altele, de ambele parti, imi voi permite niste aprecieri personale. Mai intai ca este intr-adevar o alegere surprinzatoare in sens pozitiv, din punctul meu de vedere, pentru ca academia suedeza da astfel un semnal extrem de pozitiv si anume acela ca nu este intr-un "glob de sticla", acela ca institutia premiului Nobel este o institutie vie, pentru si printre oameni si nu doreste sa fie apanajul unei elite rupte de realitate, plutind intr-o iluzorie si vesnica auto-contemplare sau vexatiune cronica. Apoi ca, ghidandu-ma dupa "schimbarea la fata" a domnului Cartarescu, constat inca odata, asa cum spunea cineva ca e o lupta dura printre "astrii" intre a fi actual si a ramane o legenda. Iar ceea ce a facut diferenta, in ochii celor de la academia suedeza este tocmai aceasta reinventare continua prezenta in profilul artistic al lui Robert Allen Zimmerman.
Si nu in ultimul rand si cu asta inchei, oamenii nu inteleg ca prin Bob Dylan, de fapt, a fost premiat un intreg fenomen care exista de vreo 100 de ani si care nu este nici Goethe, nici Bach si nici Brancusi, dar este cultura adevarata. Nu are un nume, poate, dar intelegem cu totii legatura cu noroiul de la Woodstock, cu drogurile lui Jimi Hendrix, cu necunostinta notelor muzicale la Lennon si McCartney sau raguseala din vocea lui Miles Davis. Realitatea este ca multi dintre domnii care zambesc ironic in coltul gurii si se declara dezgustati de acest fenomen nu inteleg acest popcult, daca ii putem spune asa, pentru ca ori nu au trait in sanul sau in preajma fenomenului (de exemplu nu mi-l inchipui, sincer, pe domnul Manolescu dansand usor cherchelit de gatul unei domnisoare apetisante, in tinerete, intr-un mood de rock-hero, pe intonatiile psihedelice ale lui Plant sau Morrison) sau daca au trait, asa cum declara domnul Mihailescu, pe care indraznesc sa il cred, posibil sa fii uitat starea respectiva de atata liniste de biblioteca din ultimii zeci de ani sau pur si simplu sa nu ii mai permite varsta sa fie din cand in cand intr-un soi de blowing in the wind... nu stiu... presupun...
Ne permiteti stimate varfuri ale elitelor intelectuale sa consideram ca Beethoven poate fi si Pink Floyd? Ne dati voie sa gandim stimati domni foarte seriosi si severi ca Miles Davis este un geniu intocmai ca Amadeus? Putem sa indraznim sa il punem pe Dylan langa Edgar Alan Poe sau William Shakespeare? Daca nu ne lasati e pacat. Iata ca academia suedeza ne deschide drumul. Ne face cu ochiul...
Congratulations mr. Tambourine Man !