Scrisoare catre un prieten muzician indepartat - partea a doua

Un prieten de niciunde si de nicaieri, oricum, de undeva de departe, de prea de departe, a fost curios, dar foarte curios sa stie cum sunt muzicienii (musicians, ar putea spune el, nu noi)din Romania.
Cu greu m-am lasat convins: "Da' cine-s eu sa stiu toti muzicantii, pardon, muzicienii din Romania! sau...crezi ca stie cineva exact care cum sunt, pe unde sunt si mai ales de ce? asa ca la voi, in tara aia indepartata, rece si enervant de ordonata?"

 Pana la urma am cedat insistentelor lui, nu se cade sa fii nepoliticos si pana la urma, daca gresesc si spun prostii, el oricum o ia de buna, asta nu ca asa s-ar fi putut scrie si alte istorii de dinainte, de exemplu, cu turcii sau cu voievozii, in fine, nu e treaba mea, ci doar ca incercam sa ma "scot" cumva, adica cu alte cuvinte el oricum ia de buna ce ii spun ca nu are de gand sa verifice... Si iata...acum partea a doua, iarasi, sper sa nu va plictisesc...

Stimate prietene,
Numai curiozitatea ta feroce m-a facut sa iti trimit si aceasta a doua scrisoare despre muzicienii din Romania. Asa cum probabil iti mai aduci aminte ramasesm la categoria muzicienilor institutionalizati. Adica a celor care sunt angajati in diferite institutii de cultura sustinute din banii tuturor, adica din banii statului. Mai intai ca zona asta este in criza de 26 de ani, inca de la lovitura de stat din decembrie 1989, ba chiar, daca imi aduc aminte bine erau probleme si pe vremea "prea-repede dar pe drept impuscatului". Pe vremea aceea umblau bancuri (sau situatii reale) in care minstrul culturii (tovarasa Suzana Gadea, profesoara de rezistenta materialelor, zice-se, matusa unei importante fetze politice ale zilelor noastre, fost sef de camera deputatilor, actual sef de camera la beciul domnesc)femeie desteapta, ce mai, cand mergea in vizita la filarmonica, de exemplu cerea, printre altele ca dirijorul sa aiba o atitudine mai responsabila ca doar d-aia ii daduse partidul functie de conducere(la dansa la scoala satului probabil ca se preda in limba engleza si conductor era asimilat cu conducator)si sa faca bine astfel incat instrumentistii sa stea pe scena in ordinea inaltimii si nu asa, de-a valma, ca in socialism noi hotaram ordinea intr-o orchestra si nu o preluam de la nenorocitii de capitalisti fie ei si din secolul 17...sau se intreba doamna ministru: "de ce conducerea institutiei populare numita filarmonica a angajat si platit luna de luna niste indivizi care folosesc niste instrumente extrem de mici, cum ar fi trianglul, care dupa ce ca sunt foarte mici se canta si foarte rar la ele. Tovarasul cu pricina nu putea fi transferat in agricultura, de exemplu? Pana la urma o tovarasa mai batrana, de la vioara sau de la viorile alea mai groase, care mereu uit cum se numesc, n-ar putea sa bata in amaratul ala de, cum ziceai ca-i zice? asa...trianglu?"...apoi ca asa era inainte de lovilutie cum imi place mie sa zic(adica o combinatie intre lovitura de stat si revolutie), iar dupa, lucrurile au capatat o alta intorsatura. Au inceput sa lipseasca instrumente, mai ales in provincie, au inceput sa lipseasca oameni, mai ales oameni bine pregatiti, care nu isi doreau sa ajunga sa cante la Botosani sau Satu-Mare, spre exemplu ci mai degraba la Cluj sau Bucuresti si de ce nu, daca nu la Berlin, macar la Dresda sau Wolfsburg sau macar la Palermo sau Valencia. Apoi mai e si problema de atitudine, la multi dintre ei. Vin si canta...ca la servici. Ca au in fata un calculator sau un contrabas sau trompeta se comporta absolut similar. Sunt aproape convins ca daca suna de pauza de masa si ei sunt in mijlocul masurii s-ar opri acolo, in mijlocul masurii. Noroc ca nu suna nimeni de pauza de masa ca s-ar intoarce in mormant nea Mahler sau Dvorak. Multi dintre ei nu stiu sa cante decat dupa note, nimic altceva, nici un alt stil de muzica si din acest motiv viata lor este la servici in fiecare zi de la 9 la 13, adica la repetitie, apoi vineri si sambata concert, iar duminica, acasa, cu familia. Seara mai la o tabla, mai la un talk show pe i-Realitatea, la o bere cu baietii si uite asa, trec zilele, lunile, anii, ajung la pensie si unii sunt ca in bancul ala cu doi contrabasisti de la opera care s-au dus intr-o seara la Traviata, iar dupa ce au iesit, stupefiati de ce au auzit comentau intre ei cum se auzea din sala si cum au cantat ei vreme de 40 de ani doar "vum-vum, vum-vum"...ma rog, nu intelegi tu, o sa-ti zic bancu' la telefon ca asa nu prea intelegi...

Cam asa cu muzicianul institutionalizat, e drept, unii ma canta si altceva, mai ales manele(se spune ca daca te duci in ziua de astazi in anumite licee de muzica vuiesc manelele ceva de speriat)cred ca ministerul invatamantului ar face bine sa introduca si un curs de manele pe modelul: "dragi copii cine nu mananca bataturica nu capata ochisor"-banc despre vietatile care se ocupa de corpul nostru dupa trecere in nefiinta-adica cu alte cuvinte, daca nu invatati teoria intrumentelor sau istoria muzicii nu intrati la examenul de ritornele, de exemplu. Eu cred ca, asa tara asta ar fi mai pregatita, adica, daca ai intreba pe oricare din trupa lu' Salam de exemplu care este ambitusul eufoniului, de exemplu, sunt convins ca ti l-ar spune pe nerasuflate, inclusiv daca e instrument transpozitoriu sau nu.

Cam asa cu muzicienii insitutionalizati. Ce mai, artisti desavarsiti!  Pe facebook daca te duci si intri pe pagina unui corist de la opera, el nu mai e corist...nu...suna urat corist, ca sa nu mai spun ca daca schimbi o litera dai in alte alea, in fine, e nasol sa fi corist. Asa ca ei isi spun cu emfaza: artist liric...eh? Suna bine nu? Apoi nu mai zic de o groaza de sindicate, ca nu cantam Mahler ca vrem doar Diabelli si Scarlatti, ca nu cantam din re bemol major ci numai din do major si cu plata orelor suplimentare din sol major maxim fa...in fine, o groaza de amanunte...

Dar hai ca nu te mai tin ca poate ai si tu treaba. Data viitoare o sa vorbim despre alte lucruri. Daca te mai intereseaza... 

La buna vedere!