Nu pot sa tac!

Mi se spune destul de des: "Vezi-ţi domne' de treaba ta! Ce-ţi bagi nasul unde nu-ţi fierbe oala? De când te pricepi tu la politică? Ce-ţi pasă ţie? Vezi-ţi de muzică ta, atâta cât o ştii şi lasă-i pe alţii să-şi dea cu părerea despre politică şi treburile cetăţii !" Mă gândesc că pe undeva e adevărat. Dar gândul îmi zboară la eventualitatea în care ar face şi alţii aşa. Medici, judecători, actori, jurnalişti, zugravi, instalatori şamd. Şi lor nu le fierbe oală? Nici ei nu se pricep? "Păi da, ar spune aceleaşi voci, să-şi vadă fiecare de treaba lui" Păi şi atunci cum a trebuit să se ocupe de primul cod civil din lume un om cu pregătire militară. Mă refer aici la Napoleon. Sau cum ne-am ales cu o întreagă panoplie de percepte sociale din partea unuia care a studiat în copilărie, se pare, muzică, gimnastică şi gramatică, aşa cum studiau toţi copii din vremea lui? Alt nume ilustru. Socrate. Şi exemplele pot continuă. "Nu se pricepe Oana Pellea la politică" îmi spunea o doamnă. E drept nici eu nu mă pricep la politică. Am avut însă curiozitatea, de-a lungul existenţei mele de până acum să aflu. Cred că asta e "boală" mea cea mai profundă. Sunt curios, vreau să aflu şi mai apoi, fără voia mea aproape, mă gândesc şi mă raportez la diverse valori şi aşa cum e natural pentru spiritul uman, pun "lemne mari la lemne mari şi lemne mici la lemne mici" adică aleg între reprezentările mele faţă de bine şi rău. Tata şi mama m-au învăţat să nu fur şi să nu mint. Printre altele, evident. Cred însă că am furat când eram mic. Pe ici pe colo, chestii de copii...De minţit am tot minţit. Cine nu minte? Dar una e să furi un strugure din grădina vecinului când ai 9 ani sau să minţi că ai luat 5 la matematică când tu de fapt ai luat 4 şi altă e să furi şi să minţi nişte oameni pe care îi ţii cu bună ştiinţă într-o sărăcie materială şi spirituală, tocmai că să-i poţi fura şi minţii absolut liniştit, oameni care sunt cu milioanele, vreme de zeci de ani şi pe deasupra să te dai şi nevinovat, ba chiar erou şi salvator al acestora. Să fiu iertat de acei "judecători" dar nu pot să tac. Fiecare celulă din corpul meu se revoltă când constat aritmetic, simplu, cu adunare şi scădere, chiar dacă am luat 4 la matematică, faptul că există o mare gaşcă, e mare, de tâlhari, mincinoşi, tăinuitori, laşi şi oportunişti care deţin această ţară. Pentru că o deţin. E a lor. România, contrar unui număr de câteva milioane de oameni care gândesc intructva ca mine este captivă. România este captivă de peste 70 de ani. Este deţinută de nişte indivizi care o folosesc în interes propriu. Pe ea şi pe locuitorii ei. A celor ca ei sau a celor care sunt ţinuţi sub obroc sub o formă sau alta. Mulţi că mine s-au săturat şi au plecat de aici. Dacă mă întrebaţi de ce n-am plecat, asta oricum e o altă poveste. Noi ne uităm la Realitatea, Digi, Protv. Ei se uită la Antena 3, RTV, TVR sau B1. Noi citim Adevărul sau Hotnews. Ei citesc Evenimentul zilei sau DCnews. Noi ne adunăm la piaţă Victoriei. Ei se adună la Cotroceni. Ei votează cu pesedeu. Noi nu prea mai ştim cu cine să votăm. Peneleul e cam de doi lei, mici, usereul e pe nicăieri, pemepeul lui Băsescu mi se pare fix inutil, iar restul sunt slugile de serviciu, udemereul sau minorităţile şi s-a încheiat parcela. Nu pot să tac, atunci când îmi dau seama că într-un context european şi internaţional din ce în ce mai complicat se nimereşte că România să fie condusă, în majoritate de nişte penali care evident că vor să scape de puşcărie şi fac orice pentru asta, pentru că aşa e România parcă “blestemată” să nu fie pregătită la examenele istoriei şi astfel să fie pusă, logic, la “coada clasei” cine ştie cu ce repercursiuni pentru încă vreo enşpe’ ani de acum încolo. Nu pot sa tac atunci cand vad ca se spune despre cei care au fost in piata Victoriei ca sunt manipulați si ca n-au inteles nimic. Pe bune? Nesimtirea voastra nu are limite? Sau ca toti de acolo au fost cumparati! Ca eu si ai mei, care am fost acolo, am fost cumparati! Dacă lor nu le pasă mie îmi pasă, pentru că oricât de puţin mi-ar fi ascultată vocea, oricât de neimportant ar fi ceea ce scriu aici, măcar ştiu că mâine dimineaţă când mă uit în oglindă măcar din acest punct de vedere sunt împăcat. N-am să tac. Nu vreau să tac tocmai pentru că am fost învăţat să nu mint, să nu fur şi mai ales să nu uit.